Întâlnire preoțească și conferință la Spitalul Voila din Câmpina

Un articol de: Diac. Emilian Apostolescu - 13 Feb 2024

Mai mulți preoți de caritate din Arhiepiscopia Bucureștilor au săvârșit joi, 8 februarie, Sfânta Liturghie la capela Spitalului de Psihiatrie Voila din orașul Câmpina, județul Prahova. Soborul de slujitori a fost condus de părintele Alin Gabriel Nica, coordonatorul preoților de caritate din Arhiepiscopia Bucureștilor, care a rostit și un cuvânt de învățătură. „Nu putem ajunge la Dumnezeu fără să trecem prin iubirea față de aproapele. Nimeni nu poate spune că-L iubește pe Dumnezeu dacă pe fratele său îl urăște. Aproapele nostru nu este doar ruda noastră, părintele nostru, ci oricine se află în neputință și nevoie. Trebuie să-l considerăm ca aproape al nostru pe omul prin care Dumnezeu lucrează în viața noastră”, a spus preotul coordonator.

În continuare s-au desfășurat lucrările Cercului pastoral care a reunit în mod deosebit preoți de caritate din Ploiești și Câmpina. Cu acest prilej, părintele dr. Florin Ciprian Petre, secretar al Biroului de presă al Patriarhiei Române și slujitor la biserica Spitalului Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Alexandru Obregia” din Capitală, a prezentat referatul „Akedie și depresie - tablou sinoptic”. De asemenea, dr. Irina Minescu, managerul Spitalului de Psihiatrie Voila, a susținut o prezentare referitoare la depresie și la rolul preotului în spitalul de psihiatrie, informează Agenția de știri ­BASILICA.