Întâlnirea anuală a tinerilor ortodocși din Arhiepiscopia Alba Iuliei

Un articol de: Oana Rusu - 11 Decembrie 2019

La Târgu-Mureș a avut loc sâmbătă, 7 decembrie, „Întâlnirea anuală a tinerilor ortodocși” din Arhiepiscopia Alba Iuliei, a 9-a ediție. Au participat tinerii care se implică în activitățile culturale, sociale, educative, caritabile sau artistice organizate de unitățile de cult din cele zece protopopiate ale eparhiei și alți tineri care doresc să se alăture acestor acțiuni specifice grupurilor de inițiativă pentru tineret de la nivelul fiecărei protoierii. Tinerii împreună cu preoți și cadre didactice au participat la Catedrala Mare din Târgu-Mureș la slujba de Te Deum oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, care a rostit şi un cuvânt de învăţătură.

La centrul de evenimente „Gallery Wedding Garden” a avut loc, apoi, proiecția unui scurt­metraj despre tradițiile satului românesc, urmată de o conferință susținută de tânărul etnolog, jurnalist și vlogger Iosif Ciunterei, cunoscut în mediul online ca „Iosif de pe coclauri”, câștigător a numeroase premii pentru activitatea de promovare și păstrare a valorilor satului românesc. Interpreta Mădălina Mureșan și alți tineri au susţinut un program artistic, apoi a avut loc o masă pentru toți participanţii.