Întâmpinarea Domnului prăznuită în eparhiile Mitropoliei Munteniei și Dobrogei
Praznicul Întâmpinării Domnului, sărbătorit în fiecare an la 2 februarie, a fost celebrat după cuviință în eparhiile sufragane Mitropoliei Munteniei și Dobrogei, chiriarhii săvârșind Sfânta Liturghie în catedralele eparhiale sau în comunitățile vizitate. Totodată, ierarhii au rostit cuvinte de învățătură în care au arătat importanța acestei mari sărbători în iconomia mântuirii oamenilor.
Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, s-a aflat în mijlocul obștii monahale și al pelerinilor de la Mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului”-Năvodari, care și-a sărbătorit în această zi cel de-al doilea hram, a transmis TRINITAS TV.
Ierarhul tomitan a săvârșit Sfânta Liturghie în paraclisul așezământului și a rostit un cuvânt de învățătură în care a vorbit despre momentului aducerii la templu a Pruncului Iisus, subliniind sensul și folosul rugăciunii rostite atunci de Dreptul Simeon: „Acum liberează...”
Pitești
Praznicul Întâmpinării Domnului este și hramul paraclisului Universității din Pitești, sărbătoarea sfântului lăcaș fiind celebrată prin Sfânta Liturghie, oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, se arată pe site-ul arhiepiscopiaargesuluisimuscelului.ro.
În cuvântul de binecuvântare rostit cu acest prilej, ierarhul a evidențiat rolul deosebit al dascălilor care au contribuit în timp la formarea duhovnicească a preoților, asistenților sociali și restauratorilor care au absolvit studiile teologice. La final, Înaltpreasfinția Sa a oferit distincția eparhială „Crucea Basarabă” părinților profesori Ion Popescu, Ioan Stancu, Gheorghe Pufu și Ion Isăroiu.
Chiojdu, județul Buzău
Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, a poposit în mijlocul credincioșilor Parohiei Chiojdu II, Protoieria Pătârlagele, județul Buzău, unde a săvârșit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, ne-a transmis părintele consilier eparhial Dragoș Olteanu.
În cuvântul de învățătură rostit, ierarhul a vorbit despre nevoința bătrânului Simeon: „Încărcat de ani și cu trupul slăbit de neputințele bătrâneții, nu mai putea cerceta templul ori de câte ori își dorea, însă, «din îndemnul Duhului», s-a dus la templu chiar în ziua în care urma să ajungă Sfânta Fecioară cu Pruncul dumnezeiesc. Luminat de Duhul Sfânt, bătrânul Simeon a simțit că sub chipul fragil al Pruncului ținut la piept de Sfânta Sa Maică Se «ascundea» Dumnezeu Însuși și, tinzându-și mâinile tremurânde, dar întărite de puterea Duhului, L-a primit în brațele sale pe Cel atât de mult dorit și așteptat”.
La sfârșitul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfinția Sa l-a prezentat credincioșilor pe părintele ieromonah Eftimie Burghiu, noul egumen al Schitului Poienițele din localitate.
Galați
Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a săvârșit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de slujitori, în capela Muzeului Istoriei, Culturii și Spiritualității Creștine de la Dunărea de Jos, precum și o slujbă de pomenire pentru Episcopul Partenie Clinceni, în acest lăcaş care și-a sărbătorit hramul istoric, ne-a transmis părintele consilier eparhial Rareș Bucur.
În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre semnificația praznicului Întâmpinării Domnului, amintind totodată și de vrednicii de pomenire ctitori ai acestui muzeu eparhial, pentru care a fost săvârșită slujba Parastasului la finalul Sfintei Liturghii.
Ziua de sărbătoare a continuat la muzeul eparhial printr-un concert de pian și vernisarea expoziției „Lumină. Culoare. Rugăciune”, care cuprinde lucrări de artă sacră ale unor artiști plastici gălățeni.
Slobozia
Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, a săvârșit Sfânta Liturghie în Catedrala Episcopală din Slobozia, în cadrul căreia a hirotonit întru preot, pe seama sfântului lăcaș, pe arhidiaconul Marius-Gabriel Purcărea, consilier eparhial, se arată pe site-ul sf-esc.ro.
În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa a vorbit despre roadele duhovnicești pe care le primim de la Mântuitorul Iisus Hristos, încredințându-ne toată viața lui Dumnezeu. La finalul Sfintei Liturghii a fost rostit un Polihroniu pentru marcarea împlinirii a 28 de ani de când Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu a primit hirotonia întru arhiereu.
Tulcea
La praznicul Întâmpinării Domnului, credincioșii Parohiei „Schimbarea la Față” din Tulcea au fost vizitați de Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, care a săvârșit Sfânta Liturghie și o slujbă de pomenire pentru ctitorii, slujitorii și credincioșii sfântului lăcaș, trecuți la Domnul, a transmis TRINITAS TV.
În cuvântul de binecuvântare rostit cu acest prilej, Episcopul Tulcii a vorbit despre însemnătatea sărbătorii: „Această sărbătoare are o semnificație spirituală deosebită, deoarece ne aduce aminte de momentul când Dreptul Simeon a primit în brațele sale pe Pruncul Iisus. În același fel, ne străduim și noi să umblăm în lumină, pentru a primi Lumina vieții. Mântuitorul vine în întâmpinarea noastră, dăruindu-ne lumină, pace și binecuvântare, spre dobândirea vieții celei de veci”.
La finalul Sfintei Liturghii, ierarhul a sfințit un nou epitaf care înfățișează punerea Domnului în mormânt.