Înţelepciune biblică: Onestitatea în vorbă şi în gând

"Spun adevărul în Hristos, nu mint, martor fiindu-mi şi cugetul meu în Duhul Sfânt." (Romani 9, 1)

Această îmbrăcare solemnă în hainele sincerităţii a celor rostite este specifică Sfântul Apostol Pavel. Într-un fel foarte apropiat de acest text din Romani există şi formulările din scrisorile către Galateni (1, 20) şi a doua către Corinteni (1, 23 sau 11, 31). În faţa acestei evidenţe, o întrebare de neocolit se naşte: de ce Apostolul alege să-şi presare cuvintele de învăţătură cu astfel de paranteze menite să-i întărească afirmaţiile? Cercetătorii au subliniat că în anumite cercuri ale Bisericii creştine primare exista o anumită ostilitate faţă de Sfântul Pavel. Cauza: situarea fermă a Apostolului faţă de legea iudaică şi poporul din care provenea. Legea iudaică, odată cu venirea promisă a lui Mesia, a devenit insuficientă; nu s-a perimat, nu a fost contrazisă, ci doar a fost completată; referinţa Bisericii creştine a devenit Hristos. Cuvintele nu de puţine ori aspre faţă de legea strămoşilor i-au făcut pe mulţi contemporani să creadă că Pavel s-a dezis de origini, lucru pe care evident că el îl va nega. Formulările "adevărul în Hristos", "cugetul meu în Duhul Sfânt" arată că el vorbeşte ca membru al trupului tainic al lui Hristos. Dincolo de lectura istorică şi teologică a versetului, acesta pune o problemă morală: onestitatea în vorbire şi gândire. Sinceritatea este o virtute nu întotdeauna uşor de urmat. Înţelegem din text că cele spuse nu sunt doar confirmate de conştiinţă (cuvântul "cuget" este sinonim cu conştiinţă); ea se disciplinează şi călăuzeşte prin vieţuirea "în Hristos" şi prin umplerea cu "Duh Sfânt". Aceasta este singura cale indicată de Pavel pentru înlăturarea tuturor pericolelor care stau în calea sincerităţii.