Inteligenţa şi lumea vegetală

În urmă cu aproape patru decenii, au apărut două studii interesante despre un fapt surprinzător şi mai greu de acceptat în lumea ştiinţifică. În timpul desfăşurării unor investigaţii cu privire la reacţiile emoţionale ale persoanelor suspectate de infracţiuni, s-au obţinut date care sugerau faptul că plantele au caracteristici surprinzătoare, manifestând modificări electrobiochimice ce au fost asociate unui posibil comportament adaptat. S-a spus atunci că este posibil ca plantele să simtă trăirile pe care le au oamenii şi că ar fi chiar capabile să elaboreze răspunsuri adaptate la aceste date de ordin senzorial.

Cercetările urmăreau modul în care emoţiile puternice trăite de oameni declanşează o scădere a rezistenţei electrice cutanate. Era cunoscut faptul că pielea umană trădează emoţiile puternice prin reacţii vegetative involuntare (reflexul psihogalvanic), iar cercetările erau orientate în direcţia construirii unor dispozitive care să detecteze intensitatea acestor reacţii. Datele acestor prime detectoare de minciuni au putut oferi indicii preţioase despre modul ascuns de reacţie al persoanelor suspectate, în situaţii psihologice de laborator. (Mai multe date sunt menţionate în Inteligenţa materiei, Dumitru Constantin Dulcan, Editura Militară, Bucureşti, 1981, pag. 216-217.) Cercetătorii au făcut un experiment inedit. Ei au plecat de la ideea că şi în cazul plantelor gradul de umiditate poate influenţa conductibilitatea electrică a ţesuturilor lor, întocmai cum în cazul oamenilor emoţiile determină modificarea rezistenţei electrice cutanate. Primele date au fost surprinzătoare, sugerând că plantele înregistrează modificări electrobiochimice. Rezultatele acestor experimente au fost prezentate în 1972 şi 1973. (C. Backster, Evidence of a Primary Perception in Plant Life, în rev. The Journal of Kyoto Pain Control Institute and Acupuncture Society of America, 1972, 2, p.13 şi C. Backster, Evidence of Primary Perception at Cellular Level in Plant and Animal Life, Conference o vyzkumu psychotroniky, Praha, 1973) Preocupările şi dezbaterile cu privire la inteligenţa speciilor non-umane au continuat şi în jurul înţelesurilor pe care le are conceptul de inteligenţă. O lucrare apărută în 1974 încerca să propună, spre exemplu, ca inteligenţa să fie înţeleasă drept capacitate a indivizilor unei specii de a dezvolta şi schimba comportamente cu rol adaptativ. Cu un astfel de înţeles, inteligenţa nu poate fi totuşi asociată şi lumii vegetale, întrucât comportamentele, în înţelesul lor cel mai larg, presupun mişcare, un anumit grad de libertate de mişcare. Însă, mişcarea, ca atare, este absentă în lumea plantelor. Simţurile lumii vegetale Un studiu publicat în 2003 în Annals of Botany reia această idee a inteligenţei plantelor. (Anthony Threwavas, Aspect of plant intelligence, în Annals of Botany 92, 1-20 , 2003, published electronically). În sprijinul acestei ipoteze, autorul propune date mai vechi, culese în urma observaţiilor cu privire la adaptarea şi creşterea plantelor, privite dintr-o altă perspectivă. El interpretează aceste date cunoscute de mai mult timp în aşa fel încât ele dovedesc, în opinia sa, că plantele sunt inteligente. Faptul că există numeroase situaţii când plantele reuşesc să se adapteze unui nou ecosistem poate constitui o dovadă că ele au mecanisme şi structuri asemănătoare memoriei. Faptul că ele pot construi răspunsuri biochimice adaptate unui mediu înconjurător, prin intermediul cărora se pot dezvolta, poate însemna că plantele au ceea ce noi numim capacitatea unui comportament diferenţiat în mediul lor de viaţă. Plantele exploatează resursele solului, lumina şi aerul, la fel cum o fac şi animalele. Multe specii de plante dovedesc faptul că se pot orienta după sursa de lumină şi îşi pot modifica ritmul de creştere în funcţie de condiţiile de mediu. Pe lângă aceste date, numeroase alte informaţii de ordin biochimic privind mecanisme de adaptare şi funcţii celulare complexe pot sugera faptul că plantele posedă procese suficient de complexe pentru a putea fi asociate cu cele de ordin psihologic, ce se referă la prelucrarea datelor de ordin senzorial. Inteligenţa şi simţurile plantelor - mai puţin decât o ipoteză de lucru Dar, într-un alt studiu, publicat în următorul număr al Annals of Botany, această manieră de interpretare a datelor primeşte un rechizitoriu precis. (Richard Firn, Plant Intelligence, an alternative point of view, în Annals of Botany, 93, 2004, 345-351) Utilizarea conceptului de inteligenţă în raport cu viaţa vegetală este considerată improprie. Pe lângă accepţiunile pe care termenul inteligenţă le-a acumulat în istorie, etimologia lui, spune autorul acestui nou studiu, este, poate, cea mai simplă cale de a limpezi situaţia. Autorul arată că inteligenţa, aşa cum este ea înţeleasă astăzi în lumea animală, este în primul rând foarte strâns legată de individualitate. Individul unei specii poate dovedi inteligenţă, şi nu un grup de indivizi, întrucât primul are o existenţă independentă, deci poate trăi independent. Cu alte cuvinte, tot ceea ce individul unei specii face poate fi trecut în mod exclusiv în contul său. Pe de altă parte, etimologia cuvântului inteligenţă presupune inter-legere, altfel spus, o capacitatea de a face legături între diferite date. Aspectul cel mai important în înţelesul acestui cuvânt ţine, în opinia autorului, de discernere, înţelegere şi alegere corespunzătoare. Plecând de la aceste două aspecte, studiul amintit arată că plantele nu sunt individualităţi într-un sens la fel de tare ca speciile din regnul animal, ci mai degrabă agregate de celule şi organe specializate. Aceste agregate nu funcţionează pe baza unor procese de decizie complexe, ce presupun realmente mai multe opţiuni posibile. Chiar dacă viaţa plantelor presupune mecanisme biochimice, acestea din urmă au o listă mult mai scurtă de opţiuni, determinate de posibilităţile efective ale reacţiilor biochimice. Fizica reacţiilor biochimice este destul de simplă, cu toată complexitatea substanţelor care participă la ele, ţinând, până la urmă, de o listă de legături electromagnetice între atomi. Din această perspectivă, dacă execuţia unui anumit proces poate fi invocată în cazul vieţii plantelor, ea ţine mai mult de un optim biochimic, decât de analiză şi decizie. Plantele deosebesc vecinii buni de cei răi În lumea cercetătorilor, dezbaterile despre inteligenţa plantelor nu mai sunt, astăzi, atât de aprinse. Cu toate că există unele rezultate remarcabile ce dovedesc capacităţile uimitoare ale plantelor, majoritatea cercetătorilor păstrează o rezervă lucidă faţă de o astfel de formulare. Un rezultat recent, publicat în revista Biology Letters, în 2007, arată că plantele au capacitatea să discearnă între speciile cu care se învecinează şi să ajusteze ritmul lor de creştere în funcţie de aceste date. Cercetări efectuate la Universitatea McMaster din Canada, publicate în luna iunie a acestui an, arată faptul că plantele pot deosebi chimic speciile cu care se învecinează în parcelă. (Susan A. Dudley, Amanda L. File, Kin recognition in annual plant, în Biology Letters, (2007) 3, p. 435-438, publicat online în 13 iunie 2007) Observaţiile au arătat faptul că ele sunt capabile să facă aceste deosebiri prin intermediul semnalelor chimice eliberate de rădăcinile vecinelor, pe care le depistează în sol. Dacă semnalele chimice arată că plantele cu care se învecinează nu sunt din aceeaşi specie, plantele au un ritm de creştere mai intens, rădăcinile cresc mai repede, devenind mai puternice şi mai adânc înfipte în pământ. Dimpotrivă, în situaţia în care ele sunt învecinate cu aceeaşi specie, ritmul lor de creştere se diminuează. În situaţia în care rădăcinile lor sesizează în sol semnale chimice străine, procesele biochimice care determină creşterea devin mai intense, ca şi cum s-ar declanşa o bătălie pentru resursele solului. În situaţia în care rădăcinile plantelor primesc semnale chimice din sol despre vecini din aceeaşi specie, ritmul lor de creştere este diminuat, ca şi cum consumul resurselor ar fi planificat în aşa fel încât el să asigure şi creşterea vecinelor. Cum se poate vedea, deşi rezultatele obţinute sunt remarcabile şi dovedesc anumite capacităţi excepţionale ale speciilor regnului vegetal, acest ultim studiu evită, desigur, referirea la ceea ce s-a numit inteligenţa plantelor.