Înţepături de insecte: prevenire, efecte, prim-ajutor

▲ Aflaţi în mijlocul naturii, la muncă sau la un picnic pe iarbă verde, pe câmp, în umbra pădurii, în preajma apelor, pe drumuri de ţară, în grădinile locuinţelor sau chiar în interiorul acestora, este posibil să simţim pişcăturile sâcâitoare provocate de albine, viespi, bondari, ţânţari, păianjeni, tăuni, furnici, purici, ploşniţe, căpuşe, păduchi, atrase de anumite mirosuri ale corpului şi de culorile vii ale vestimentaţiei ▲ Înţepăturile acestora pot fi extrem de neplăcute, provocând reacţii cutanate dureroase sau mâncărimi ce persistă câteva ore ▲

 

 

 

 

 

 

 

Cunoscând gravitatea efectelor negative ale înţepăturilor de insecte, se vor lua măsuri preventive, pentru a evita să nu ne transformăm într-o ţintă vie în faţa atacului acestor mici vieţuitoare, care ne «mitraliază» într-o secundă. Prima măsură valabilă contra tuturor speciilor de insecte constă în renunţarea la produse cosmetice cu arome florale (deodoranţi, parfumuri, creme, săpunuri fine) şi la bijuteriile strălucitoare.

 

 

În prevenirea atacului unui roi de viespi sau a unei viespi izolate, trebuie să se ţină seamă că agresivitatea acestei insecte creşte în prezenţa anumitor produse cosmetice, parfumuri sau aditivi alimentari. Printre componentele chimice ale acestor compuşi volatili există o parte din elementele existente în amestecul veninului, care declanşează comportamentul agresiv al insectelor. Profesorul Masato Ono de la Universitatea Tamagawa - Japonia a selectat 3 compuşi odoranţi (2-pentanol, 3-metil-1-butanol şi 1-metilbutil-3-metilbutanol), pe care viespile le confundă cu emisia naturală de feromoni, cu rol de semnalizare a unui eventual pericol.

 

 

Măsuri preventive contra ţânţarilor: evitarea locurilor şi situaţiilor de risc; montarea unei plase la fereastră; suspendarea la fereastra camerei a unui săculeţ din pânză umplut cu usturoi curăţat, cu frunze de busuioc sau de tomate; suspendarea la capul patului a unui buchet de lavandă înflorită sau a unei batiste impregnate cu esenţă de măghiran sau ulei de lavandă; aşezarea pe noptieră a unui buchet de frunze de roiniţă, stropite cu ulei volatil de lavandă; folosirea în sezonul cald a unor haine de culoare deschisă; masarea pielii expuse înţepăturilor cu macerat din frunze de tutun în oţet de mere, decoct din flori de lavandă sau cu ulei volatil de roiniţă, mentă, lavandă şi cuişoare; consumul suplimentar de vitamină C, care va intensifica transpiraţia, al cărei miros specific îndepărtează ţânţarii; folosirea de sprayuri, creme şi pastile, preparate cu uleiuri esenţiale de mentă sau eucalipt care îndepărtează insectele.

 

 

Contra furnicilor: frecarea picioarelor la mese, scaune, paturi şi dulapuri cu cretă albă, presărarea pe traseul de deplasare a furnicilor a câtorva felii de lămâie, foarte subţiri.

 

 

Contra ploşniţelor şi a puricilor: presărarea pe aşternut a câtorva frunze de nuc, mentă sau ferigă.

 

 

 

 

Înţepăturile de viespi, cele mai periculoase

 

 

 

 

La albine şi viespi, insecte din ordinul himenopterelor, înţepăturile pot avea consecinţe total neplăcute, cu reacţii alergice locale, din cauza veninului iritant, eliberat de acul acestora. Apar dureri sub formă de arsuri, inflamaţii, pielea devine roşie-vineţie, cu mâncărimi sâcâitoare, fenomene care dispar după 24 de ore, ca urmare a resorbţiei efectului toxic.

 

 

În serile de vară, mai ales în medii cu multă apă, înţepăturile pot fi chiar fatale. La un număr mare de înţepături are loc o absorbţie masivă de venin, umflătura este mult mai mare şi se produc reacţii alergice severe, cu şoc anafilactic şi secreţie intensă de histamină din organism. Acum apar vărsături, tulburări respiratorii, hematurie, tremurături, accelerarea pulsului (tahicardie), hipotensiune, senzaţie de greutate în zona inimii, edem laringian, leziuni renale şi paralizie musculară. Toxinele din venin pot acţiona asupra sistemului nervos central, provocând anxietate, convulsii, sincope, stare de leşin şi comă ireversibilă.

 

 

Dacă nu se intervine de urgenţă, se ajunge, în final, la decesul persoanei. Singurul remediu pentru a scăpa cu viaţă este injectarea imediată cu adrenalină. Din fericire, aceste manifestări grave sunt foarte rare.

 

 

Deşi, teoretic, doza letală pentru un adult este de câteva sute de înţepături, se întâmplă, uneori, ca o singură înţepătură să fie suficientă pentru declanşarea unei reacţii alergice fatale. Când înţepătura este produsă în fundul gurii, pe limbă sau în gât, va apărea un edem masiv, care obturează mecanic căile respiratorii superioare, ca urmare a eliminării unor antigene din venin şi din corpul insectei, provocând sufocarea. În acest caz se face o uşoară gargară cu sare topită în apă şi puţin oţet, nu se bea şi nu se mănâncă nimic şi se internează de urgenţă la spital, întrucât viaţa victimei este în mare pericol.

 

 

În general, înţepătura de viespe produce o durere mai mare decât cea de albine. Dacă viespea a înţepat unul din membre, acesta va trebui pus în stare de repaus absolut, întrucât mişcarea sa favorizează difuzarea rapidă a veninului în corp, cu efecte deosebit de grave.

 

 

Înţepăturile de ţânţari, chiar dacă nu se simte momentul pişcăturii, provoacă reacţii toxice locale, cu mâncărimi intense datorate toxinelor din saliva femelelor. Se continuă cu iritaţii intense, roşeaţa locului, edeme şi dureri, iar după scărpinat apar infectările. Datorită pişcăturilor repetate este posibil edemul glotic, care obturează calea aerului, blochează respiraţia şi scade tensiunea arterială. În această stare critică se recomandă introducerea în glotă a trei ace de recoltare cu diametru mare.

 

 

Înţepăturile de tăun sunt foarte dureroase şi durează o perioadă de 2 săptămâni, deşi durerea scade treptat în intensitate.

 

 

 

 

Febră mare şi frisoane de la înţepăturile de păianjen

 

 

 

 

Înţepăturile de păianjeni provoacă o umflătură dureroasă, contracţii musculare, respiraţie greoaie şi accelerarea pulsului. Unele specii de păianjen pot produce moartea persoanei înţepate. Păianjenul cafeniu provoacă necrozarea ţesuturilor învecinate, febră mare, frisoane, greţuri, vărsături, iar în cazuri mai grave se ajunge la anemie hemolitică, trombocitopenie şi leşin.

 

 

Dacă înţepăturile sunt provocate de păianjenul numit „văduva neagră“, apare o durere locală foarte intensă, care dispare relativ repede, dar vor persista dureri acute de cap, dureri abdominale, crampe musculare, transpiraţii şi greţuri.

 

 

Înţepăturile de căpuşe pot surveni în timpul unei plimbări prin pădure, unde căpuşele stau pe arbori şi pe ierburi înalte. Acestea se prind de pielea omului şi a animalelor (câini, pisici), cărora le sug sângele, provocând boli foarte grave. La locul înţepăturilor apare o papulă roşie, intens colorată în centru, însoţită de mâncărimi, un chist dureros şi abces. Dacă persistă timp de trei săptămâni, căpuşa va transmite o bacterie (Borrelia), care provoacă o boală gravă numită Lyme. Este adevărat că primele simptome ale maladiei trec neobservate, dar, după 21 de zile, apar simptome de oboseală persistentă, tulburări intelectuale şi de memorie, febră mare, tulburări cardiace, dureri articulare, paralizie facială, artrită, tulburări cerebrale severe şi, în final, meningoencefalită.

 

 

Înţepăturile de pureci nu prezintă un pericol atât de mare, întrucât toxina inoculată este inofensivă şi se descompune uşor. Se produce doar o reacţie locală uşoară.

 

 

 

 

Tratamente speciale

 

 

 

 

În cazul înţepăturilor de albine şi viespi sunt cunoscute mai multe procedee menite să diminueze efectele nedorite. Printre acestea pot fi amintite: extragerea acului cu ajutorul unei pensete fine, fără a-l strânge, evitând astfel stoarcerea glandei cu venin, aflată în capătul acului şi difuzarea veninului în ţesuturile limitrofe; spălarea cu apă şi săpun şi dezinfectarea locului înţepat prin aplicarea unei comprese cu alcool mentolat, alcool salicilat, oţet sau comprese simple cu apă rece şi gheaţă. Astfel, se opreşte difuzarea veninului şi se reduce durerea şi mâncărimea, limitând inflamaţia; cataplasme cu ceapă crudă (tăiată în felii) cu varză crudă, pătrunjel, busuioc sau salvie; masarea locului înţepat cu frunze de nuc, usturoi, ceapă sau praz, după care se aplică frunze de patlagină zdrobite. Este eficientă şi aplicarea unor creme cu conţinut steroid.

 

 

Pentru înţepăturile multiple, mai ales la persoanele alergice, se vor administra 1-2 comprimate de vitamina C, un preparat antialergic pe bază de calciu şi se va face internarea de urgenţă în spital, unde pacientul va fi tratat cu hemisuccinat de hidrocortizon.

 

 

În cazul înţepăturilor de ţânţari este recomandată spălarea cu apă şi săpun, aplicarea unei comprese cu apă rece sau gheaţă, comprese cu apă sărată şi tinctură de arnică şi iederă, tamponarea locului cu vată îmbibată într-o soluţie alcoolică, ulei de mentă (5 g la 100 ml alcool) sau cu o pastă preparată cu apă şi bicarbonat de sodiu, aplicarea de cataplasme cu varză crudă, praz crud sau pătrunjel, dezinfectarea locului înţepăturii prin frecare cu frunze zdrobite de ferigă, pătrunjel, coacăz negru, tomate sau cu rondele de lămâie şi oţet de fructe, masajul pielii cu tinctură sau cu unguent de gălbenele, suc de ceapă sau usturoi.

 

 

 

 

Remedii la îndemână

 

 

 

 

La înţepăturile de păianjen: compresă cu apă rece, simplă sau combinată cu puţin oţet; cataplasmă cu rădăcină rasă de tătăneasă (3 linguri în 100 ml apă fierbinte sub formă de pastă), care se aplică pe muşcătură, se acoperă cu o pânză curată şi se ţine câteva ore sau peste noapte; cataplasmă cu herba de turiţă mare, proaspătă şi zdrobită sau din foi de varză uşor strivite; masaj pe locul muşcăturii cu tinctură de sunătoare (doi pumni de flori macerate timp de 3 săptămâni la un litru alcool 400) sau cu un căţel de usturoi tăiat.

 

 

În cazul păianjenului «văduva neagră», se extrage acul fără stoarcerea pungii cu venin, se dezinfectează cu o soluţie antiseptică, se aplică gheaţă sau cremă cu hidrocortizon, iar în cazuri agravante se solicită consultul de urgenţă al unui dermatolog, mai ales în cazul copiilor înţepaţi. Dacă starea generală se agravează, din cauza unei cantităţi prea mari de toxine introduse în corp, victima va fi trimisă de urgenţă la spital.

 

 

La înţepăturile de căpuşe: se scot căpuşele fixate în piele, eliminând atât corpul, cât şi capul. Extragerea se face cu o pensetă, în maximum 36 ore după înţepătură, după care se aplică o compresă cu apă rece, simplă sau cu puţin oţet; dacă situaţia se complică, este obligatorie prezentarea la medic.

 

 

La înţepăturile de furnici: spălarea locului cu apă rece sărată, cu oţet, alcool din vin şi câteva picături de amoniac lichid care neutralizează acidul formic emis de furnică; comprese cu lapte rece îmbibat într-o pânză curată; masarea locului înţepat cu o pastă preparată din trei părţi bicarbonat de sodiu şi o parte apă caldă, tot cu rol neutralizant al acidului formic; ungerea pielii cu ulei eteric de lavandă sau mentă.

 

 

La înţepături de ploşniţe şi purici: comprese cu apă rece sau cu decoct din flori de arnică (10 g la un litru apă cu fierbere timp de 10 minute).

 

 

La înţepăturile de păduchi: masarea zonei înţepate cu loţiuni de isop, decoct din flori de arnică şi pulbere din seminţe de salbă moale.

 

 

 

 

Fitoterapia în tratarea înţepăturilor

 

 

 

 

Pentru acordarea primului ajutor după înţepături se folosesc diverse preparate din plante. Salvie: frunze proaspete zdrobite şi aplicate pe locul afectat pentru răcorirea pielii; tamponări cu tinctură din frunze (20 g în 100 ml alcool cu macerare timp de 10 zile).

 

 

Pelin: frunze proaspete şi zdrobite pentru frecţii locale.

 

 

Patlagină, roiniţă, leuştean sau hrean: frunze proaspete spălate şi zdrobite aplicate local; suc din frunze proaspete.

 

 

Aloe: frunze proaspete pentru tamponări de două ori pe zi.

 

 

Coacăz negru: frunze proaspete zdrobite sau macerate în vin alb, aplicate sub formă de cataplasme.

 

 

Varză albă sau pătrunjel: frunze strivite şi aplicate sub formă cu cataplasme pe înţepăturile de ţânţari.

 

 

Ceapă: rondele tăiate din bulb şi aplicate timp de 10 minute pe locul afectat.

 

 

Busuioc : plantă proaspătă zdrobită pentru frecare pe locul înţepăturii, având acţiune cicatrizantă şi de atenuare a mâncărimii.

 

 

Cimbru de grădină: infuzie din herba (două linguri la 200 ml apă clocotită) pentru tamponări repetate.

 

 

Echinaceea şi arnică: tinctură aplicată local pentru calmarea reacţiilor elergice şi prevenirea infecţiilor.

 

 

Piretru: tinctură (10 g la 100 ml alcool 700) pentru frecţii locale, având acţiune de insecticid natural.

 

 

Uleiuri eterice : amestec din uleiuri de lavandă (5 g), mentă (5 g), pelin (4 g), salvie (3 g) şi busuioc (3 g) în 20 ml alcool 700 pentru frecţii locale, cu efecte preventive şi curative.