Interdicţiile pentru restanţieri s-ar putea reduce
Preşedintele CEC Bank, Radu Gheţea, vrea să propună reducerea perioadei de interdicţie, de patru ani, aplicată clienţilor cu restanţe introduşi în Biroul de Credit, dacă aceştia au motive obiective cauzate de criza financiară şi au colaborat cu instituţiile de credit la care au datorii. "Personal, cred că cei care au dat dovadă de conştiinciozitate, care au colaborat cu banca ar trebui să poată beneficia de clemenţă", a spus Gheţea. Şeful CEC Bank a precizat că va propune o discuţie în acest sens în cadrul Asociaţiei Române a Băncilor, unde deţine poziţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie, şi că o decizie va fi luată după consultări şi cu Banca Naţională a României. Potrivit statutului Biroului de Credit, stocarea datelor în sistem şi afişarea lor în Raportul de Credit se fac pe o perioadă de 4 ani de la data achitării ultimei rate restante sau de la data ultimei actualizări transmise de către participant.