Interes turcesc pentru insula înghiţită de ape, Ada Kaleh

Data: 27 Mai 2008

Un real interes pentru insula Ada Kaleh, înghiţită de ape în 1970, prin construirea barajului de la Porţile de Fier, se manifestă în ultimii ani în Turcia, prin realizarea unor teze de doctorat, filme documentare, studii şi conferinţe, conform Institutul Cultural Român din Istanbul (ICR).

Interesul pentru Ada Kaleh se explică prin modelul de toleranţă, respect reciproc şi prietenie, oferit de excelenta convieţuire dintre locuitorii turci, români, austrieci, unguri ai acestei insule, unde există în acelaşi timp un mediu nepoluat, un „paradis pierdut“. În prezent, se află în lucru două teze de doctorat pe aceasta temă la Universitatea din Bucureşti şi Universitatea Gazi din Ankara, sub conducerea profesorilor Mihai Maxim, directorul ICR Istanbul, şi, respectiv, Yusuf Halacodlu, preşedintele Societăţii (Academiei) Turce de Istorie. Managerul general al editurii Yapy ve Kredi, dr. Raşid Cavaş, i-a consacrat studii în temeiul investigaţiilor întreprinse în arhivele din Istanbul şi a realizat cea mai bogată colecţie de cărţi poştale privind frumoasa insulă. Un film extrem de apreciat a fost documentarul realizat de regizorul şi scriitorul Ismet Arasan, documentar realizat cu sprijinul Asociaţiei Oamenilor de Afaceri Turci din România, al Ministerului Culturii şi Turismului din Turcia, dar şi al ICR „Dimitrie Cantemir“ - Istanbul, care i-a oferit autorului o substanţială consultanţă ştiinţifică în legătură cu Ada Kaleh, contribuţie recunoscută, de altfel, în generic. După premiera din România a filmului, a urmat o prezentare la Societatea Turcă de Istorie din Ankara, unde filmul a fost comentat de profesorii Mihai Maxim şi Yusuf Halacodlu, în prezenţa subsecretarului de stat de la Ministerul Culturii şi Turismului (adjunct al ministrului) Ismet Yilmaz, care a sprijinit proiectul.