Intoleranţa la gluten, boala renunţării la pâine din grâu

Celiachia reprezintă o intoleranţă permanentă la gluten, care asociază diareea cronică cu mărirea în volum a abdomenului şi starea de malnutriţie, ca fenomene secundare ale sindromului de malabsorbţie, produs de leziuni caracteristice ale mucoasei intestinale.

Criteriile care definesc intoleranţa la gluten sunt: - existenţa sindromului de malabsorbţie; - remisiunea clinică şi histologică după respectarea unei diete glutenoprive timp de 1-2 ani; - recăderea histologică după reintroducerea glutenului în alimentaţie, la un interval variabil de timp. Alături de fibroza chistică, celiachia reprezintă cea mai frecventă cauză de malabsorbţie la sugar şi copil. Vârsta la care apare celiachia este legată întotdeauna de introducerea glutenului în alimentaţia copilului (făina de grâu, orez, secară, ovăz), iar primele semne ale bolii apar după un interval liber de câteva luni, de obicei spre sfârşitul primului an de viaţă. Incidenţa bolii este variabilă, în relaţie cu distribuţia geografică şi existenţa unor factori ereditari. Celiachia este mai frecventă în Europa şi Canada şi mai puţin întâlnită în SUA, la negri africani şi la orientali. Făina cu 75% extracţie conţine proteine în proporţie de 11,8%, grăsimi 1,4%, amidon 72% şi fibre. Glutenul este o componentă proteică din făina de grâu, orez, ovăz, secară, care conţine două fracţiuni: gliodina (solubilă în alcool) şi glutenina (insolubilă în alcool), prima având efecte toxice asupra mucoasei intestinale la bolnavul de celiachie. Debut şi simptome în celiachie Debutul bolii apare, în mod obişnuit, între 8-24 de luni, odată cu introducerea alimentelor solide (lapte cu făinos). Aspectul general al copilului care manifestă o astfel de intoleranţă este frapant. Hipotrofia este accentuată, înălţimea este sub cea corespunzătoare vârstei, abdomenul este destins, contrastând cu starea de slăbire mai accentuată pe membre şi fese, faţa este rotundă, iar dacă sugarul este îmbrăcat nu se bănuieşte gradul de slăbire după aspectul feţei. În 80% dintre cazuri există diaree cronică, care, împreună cu abdomenul mărit în volum şi malnutriţia, realizează „sindromul celiac“. Sunt şi cazuri în care celiachia evoluează fără diaree, aceasta fiind înlocuită cu constipaţie, la care se asociază vărsăturile şi durerile abdominale. Un semn constant prezent la 75% dintre bolnavii de celiachie este anorexia. Abdomenul este destins, cu hipotonie musculară şi hipomotilitate intestinală, cu acumulare de lichide şi gaze în intestin. Uneori, prin subţierea peretelui intestinal, se întrevăd ansele intestinale dilatate. În 75% dintre cazuri se constată oprirea procesului de creştere, manifestat prin hipotrofia staturo-ponderală, fiind o consecinţă a aportului alimentar scăzut, a malabsorbţiei şi a pierderilor intestinale. Apare întârzierea vârstei osoase şi osteoporoza, ca o consecinţă a hipocalcemiei şi hipovitaminozei D, cu apariţia de fracturi spontane la oasele lungi. Apar apoi edemele periferice, ca o expresie a pierderilor proteice, fiind localizate la extremităţile distale ale membrelor. Copilul este palid, prezintă semne de carenţă de vitamina A (dermatoze, distrofia firului de păr), de vitamina K (echimoze, epistaxis, uneori chiar hemoragii intestinale), are dentiţie întârziată, gene lungi. Pe măsura evoluţiei bolii, copilul îşi schimbă comportamentul, devine mai apatic, mai irascibil, este retras, nemulţumit, refuză relaţiile cu alţi copii şi cu membrii familiei, este nepăsător la ce se petrece în jur. Tratamentul recomandă suprimarea alimentelor cu gluten Complicaţiile celiachiei sunt legate, în general, de malabsorbţie: - cauza celiacă - poate pune în pericol viaţa copilului; - hipomenoree şi amenoree; - hepatită toxică; - malignitate; - ulceraţii intestinale; - neuropatii periferice. Tratamentul în celiachie are la bază suprimarea produselor alimentare care conţin gluten (făină de grâu, orez, secară). Tratamentul dietetic se face prin respectarea următoarelor principii: - aportul cantitativ este limitat la început, în relaţie cu dorinţa manifestată de copil de a primi alimentaţia; - excluderea dizaharidelor (cel puţin a lactozei) din alimentaţie, în primele 1-2 săptămâni, şi aceasta din cauza deprimării accentuate a activităţii enzimelor specifice prin leziuni profunde. De multe ori, laptele şi zahărul sunt suprimate pentru o perioadă de timp, iar reintroducerea lor se face prin tatonare. Biscuţi şi pâine din făină fără gluten În aceste condiţii, regimul alimentar cuprinde proteine din carne, brânză de vaci, ouă, lipide sub formă de uleiuri vegetale, glucide sub formă de glucoză şi amidon de orez, făină de porumb, legume fierte. Alimentele trebuie pregătite şi prezentate sub formă atrăgătoare, cu atât mai mult cu cât sunt eliminate unele produse făinoase agreate de copii. Fabricarea făinii fără gluten a permis prepararea culinară şi industrială a unor produse speciale (biscuiţi, pâine), folosite la bolnavii cu celiachie. Educaţia pacienţilor trebuie făcută în sensul conştientizării, de la vârste cât mai mici, a nevoii de discriminare a alimentelor permise şi interzise. Eşecul dietei glutenoprive apare din nerespectarea riguroasă a regimului. Părinţii se lasă greu convinşi de valoarea dietei respective permanente. Pe de altă parte, cooperarea cu copiii de vârstă mică este dificilă, sentimentul de frustare pe care îl trăiesc la interzicerea pâinii şi prăjiturilor constituind un impuls de a consuma tocmai aceste alimente. Tratamentul antibacterian este recomandat numai în cazul asocierii unei cauze infecţioase. Se recomandă corectarea deficitului în vitaminele A, D, K, C (acid folic), corectarea anemiei, iar în cazurile asocierii cu insuficienţa pancreatică se aplică tratament substitutiv de fermenţi pancreatici.