Întreită răbdare, un răspuns foarte actual

"Răbdare, răbdare, răbdare!" Cine nu cunoaşte acest întreit îndemn rostit cu vocea sa inconfundabilă de duhovnicul de la Sihăstria care a marcat generaţii întregi cu sfatu-i tăios dar mântuitor?

Virtutea răbdării era poate cel mai des clamată de părintele Cleopa către mulţimea care se îmbulzea şi îl împresura, cu timp şi fără anotimp, fie la chilie, fie prin curtea mănăstirii şi pe oriunde paşii îl duceau pe părintele. Am avut fericirea de a-l vedea şi auzi pe părintele Cleopa Ilie cu câţiva ani înainte de a fi chemat la Domnul. Aceeaşi răbdare ne-o cerea şi nouă, atunci, tinerilor veniţi de departe cu autocarul să-l ascultăm cu evlavie pe cel care se considera pe sine "un putregai" şi ne întreba ce-am găsit la el... Ţin foarte bine minte glasul lui pătrunzător, trezitor de suflet şi de conştiinţă, îmi amintesc bine şi ochii lui scăpărători şi vii, ca şi bundiţa cu care era îmbrăcat peste rasa-i neagră. Stăteam cu toţii, fete, băieţi, dar şi mai vârstnici, în jurul duhovnicului bătrân, pe nişte băncuţe de lemn, unii dintre noi pe nişte buturugi anume aşezate acolo, sub nişte pruni lângă chilia sa. Ne-a vorbit răspicat despre păcate altfel ţinute ascunse şi nerostite în gura mare, ne-a trecut prin toată istoria omenirii şi a mântuirii, dezlegând taine, citând cu lejeritate din Sfinţii Vasile cel Mare şi Ioan Gură de Aur şi din operele altor Sfinţi Părinţi, argumentând şi lăsând cu gura căscată chiar şi pe cei care se credeau mari "filosofi" în grupul nostru. Vedeai mirat cum nu este nevoie de întrebări aproape deloc, căci bătrânul ştia ce să ne spună potrivit tuturor şi fiecăruia în parte. Mai vedeai şi lacrimi curgând pe furiş uneori, atât de dureros îţi apărea trecutul ori prezentul în care te zbăteai. Dar, ciudat lucru, plecai mai sprinten după aşa tainice lucruri spuse la lumina zilei şi un aşa discurs simplu şi profund. Şi nu era sprinteneala ce vine din vreun sport ori dorinţa de fugă anapoda, ci erau convorbirile - sau mai degrabă mărturia şi sfaturile duhovnicului - care se transformau într-un energizant sufletesc. Mi-a mai rămas clar în minte o vorbă a sa despre cum va fi sfârşitul lumii. Zicea părintele că, dacă înainte de potopul lui Noe oamenii se întrebau adesea dacă au apă - şi de apă au murit -, acum, lumea se întreabă "n-ai un foc?" şi, de aceea, cu foc se va sfârşi omenirea de data aceasta. Ce-ar spune oare părintele Cleopa despre frica unor semeni ai noştri de "apocalipsa" de care se pregătesc făcându-şi buncăre, în care ascund arme şi provizii? I s-au făcut multe înregistrări video părintelui – şi ce bine că este aşa! Ca la orice bun părinte, cu discernământ şi trăitor smerit al învăţăturilor lui Hristos, găsim la el răspuns potrivit şi astăzi, după 14 ani de la mutarea sa dintre noi. Cel mai bun răspuns pe care ni-l va da mereu cred că rămâne întreita sa poruncă-rugăminte-sfat: "Răbdare, răbdare, răbdare!"