Întrunirea Cercului pastoral „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ - Vorona

Data: 01 Iulie 2010

La Biserica "Sf. Ap. Petru şi Pavel" din parohia Vorona Nouă, Protopopiatul Botoşani, păstorită de pr. Gheorghe Loghin, a fost săvârşită ieri slujba Sfintei Liturghii de către un sobor de şapte preoţi care fac parte din Cercul pastoral-misionar "Sf. Împ. Constantin şi Elena" - Vorona. La această slujbă, care a încheiat hramul bisericii din parohia Vorona Nouă, au participat numeroşi credincioşi care s-au rugat alături de preoţii slujitori. După cum ne-a relatat pr. Cristian Ştefan de la parohia "Sf. Împ. Constantin şi Elena" şi preşedinte al Cercului pastoral-misionar, tema cu titlul "Crezul ortodox, trăire şi mărturisire" a fost prezentată de pr. Dan Irimia de la Biserica "Sf. Nicolae" din Botoşani. (C.C.)