Întrunirea preoţilor de caritate din judeţul Prahova
Preoţii de caritate din judeţul Prahova s-au întrunit ieri, 27 martie, în cadrul unui cerc pastoral-misionar. Cea de-a X-a sesiune „Speranţă şi vindecare“ s-a desfăşurat la biserica din incinta Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti, iar tema întrunirii a fost „Sfinţii Martiri Brâncoveni - model de jertfă prin suferinţă“. În cadrul întrunirii, precedată de Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte sfinţite săvârşită în Biserica „Sfântul Vasile cel Mare“ şi „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“, pr. Mihai Petrescu, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti, Protoieria Ploieşti, a susţinut un referat în care a prezentat contextul istoric al epocii şi a reliefat aspecte ale vieţii şi activităţilor Sfinţilor Martiri Brâncoveni. Pr. Mihai Petrescu a mai subliniat că slujitorii Bisericii au datoria de a păstra chipul Sfinţilor Martiri Brâncoveni ca pe o amintire vie asupra strădaniei şi jertfei lor întru împlinirea Evangheliei Mântuitorului Hristos şi dobândirea mântuirii. La această sesiune au mai participat arhim. Dimitrie Irimia, Mare Eclesiarh al Catedralei mitropolitane „Sfântul Spiridon“-Nou - paraclis patriarhal din Capitală, care a subliniat că modelul familiei Sfinţilor Martiri Brâncoveni este un exemplu demn de urmat atât pentru familia creştină, cât mai ales pentru familia preotului. Pr. Ştefan Muşat, protoiereul Protopopiatului Ploieşti, a arătat dificultatea pastoraţiei în spital dată de faptul că oamenii nu înţeleg că suferinţa este consecinţa îndepărtării omului de Dumnezeu şi că ea are un scop pedagogic. De asemenea, preotul protoiereu a mai spus că spitalele sunt arhipline din cauza a două fapte: lipsa postului, care creează dezechilibre în organism, şi lipsa Spovedaniei, care afectează relaţia dintre trup şi suflet.
Întrunirea pastorală a fost prezidată de pr. Horia Nicolae Prioteasa, coordonatorul preoţilor de caritate, şi Eugen Bucur, inspector eparhial. La final, cei 10 preoţi de caritate din judeţul Prahova au primit câte 100 de pliante în care sunt explicate Sfintele Taine ale Spovedaniei şi Împărtăşaniei, pentru a le împărţi bolnavilor şi cadrelor medicale, dar şi pentru a combate fenomenul sectar prezent în unităţile spitaliceşti. (Ioan Buşagă)