Întrunirea preoţilor Protopopiatului Botoşani
Preoţii Protopopiatului Botoşani s-au reunit luni, 13 ianuarie 2014, în şedinţa lunară. În cadrul întrunirii, precedată de săvârşirea Sfintei Liturghii la Biserica „Sfântul Dimitrie“, părintele Lucian Leonte, protopop al Protopopiatului Botoşani, a prezentat raportul de activitate pe anul 2013. „S-au expus aspectele pastorale, liturgice, culturale, misionare, sociale, caritative, economice şi administrative, punctându-se realizările pentru fiecare capitol în parte. La finalul întâlnirii, s-a vorbit despre obiectivele pe care preoţii trebuie să le îndeplinească în prima parte a anului 2014“, a relatat pr. protopop Lucian Leonte. În continuare, Valentin Ajder, directorul Editurii Eikon, a prezentat ultimele apariţii de carte religioasă. (C.C.)