Investiţii de 300 de milioane de lei la RATB
Investiţiile Regiei Autonome de Transport Bucureşti (RATB) în 2007 au depăşit 300,71 milioane lei, aproape 70% din fonduri fiind orientate către achiziţionarea de noi mijloace de transport, a declarat, pentru ROMPRES, directorul general al RATB, Gheorghe Aron. Acesta a precizat că 92,55 milioane de lei au fost alocate pentru lucrări de reabilitare a infrastructurii, iar 201,19 milioane de lei pentru achiziţii de mijloace de transport. „Pentru anul 2008 am elaborat un program de investiţii care va fi definitivat numai după aprobarea bugetului în cadrul Consiliului General al Municipiului Bucureşti. Vom continua însă procesul de modernizare a infrastructurii liniei de tramvai, atât sub coordonarea RATB, cât şi prin proiectele unice coordonate de Primăria Municipiului Bucureşti“, a precizat directorul general al RATB. Tot în 2008, RATB va achiziţiona 350 autobuze Mercedes şi 15 troleibuze Irisbus. „Cele 350 de autobuze fac parte din lotul doi de achiziţii de 500 de bucăţi autobuze Mercedes, prin contractul încheiat în luna septembrie 2007. Conform graficului, primele 50 de autobuze vor veni în acestă lună, următoarele 350 în 2008, iar restul de 100 de bucăţi în 2009“, a mai spus Aron. Cele mai importante proiecte derulate de RATB în 2007 au fost cele privind modernizarea infrastructurii reţelei de tramvai în zona de sud-vest a municipiului Bucureşti, a liniei de tramvai şi a reţelelor electrice pe Bd. Mărăşeşti şi Bd. Octavian Goga, linia de tramvai şi reţelele electrice pe Şos. Chitila, modernizarea liniilor de tramvai şi a reţelelor electrice de pe Str. Progresului, pe Bd. Titulescu şi pe Dr. Felix. Potrivit directorului RATB, în 2007 au fost achiziţionate 100 de autobuze Mercedes, ultima tranşă din contractul de 500 bucăţi şi 85 de troleibuze Iris Bus, prima tranşă din contractul de 100 de bucăţi. În acest an a fost implementat şi sistemul auto-mat de taxare, care integrează, din punct de vedere comercial, transportul urban de suprafaţă (RATB) cu cel subteran (METROREX). Sistemul permite culegerea informaţiilor referitoare la gradul de încărcare al vehiculelor pe sensuri, intervale orare şi zone.