Investiţii în patru centre de arşi: Iaşi, Târgu Mureş, Timişoara şi Bucureşti

Un articol de: Otilia Bălinișteanu - 11 Decembrie 2015

Guvernul va finanţa anul viitor un program naţional pentru arşi, urmând să fie făcute investiţii în patru centre de profil la Iaşi, Târgu Mureş, Timişoara şi Bucureşti, a anunţat miercuri premierul Dacian Cioloş. „Am anunţat deja un program naţional pentru arşi care vizează investiţii în patru centre de arşi la Iaşi, Târgu Mureş, Timişoara şi Bucureşti. Totodată, în cadrul Programului Naţional de Oncologie avem un subprogram de oncologie pediatrică, cu o alocare preliminară de circa 2% din totalul bugetului de programe şi un program pentru asistenţă medicală dedicată nou-născutului prematur, unde se are în vedere modernizarea secţiilor de terapie intensivă neonatală printr-o alocare de minimum 3% din bugetul total de programe. Totodată, avem ca obiectiv să continuăm iniţiativele deja începute de investiţii tip green field, deci practic de la zero, privind trei spitale regionale la Cluj, Iaşi şi Craiova pentru care sunt alocate fonduri nerambursabile, fonduri europene de 320 de milioane de euro”, a afirmat Cioloş, într-o conferinţă de presă la Guvern.

De asemenea, potrivit purtătorului de cuvânt al Executivului, Dan Suciu, solicitarea medicilor de la Spitalul de Arşi privind o nouă clădire a spitalului a fost primită de premier şi, dacă va exista resursa financiară pentru un nou spital, se va lua în considerare acest lucru. „Dacă există oportunitatea şi resursa financiară pentru un nou spital, se va lua în considerare acest lucru pentru că, într-adevăr, solicitarea a fost primită şi de premier. Probabil că nu e doar un proiect punctual de un an, dacă vorbim de aşa ceva. Vreau să spun că programul porneşte din 2016 şi are în vedere tocmai aceste probleme care au fost constatate din cauza acestui incident tragic (de la Colectiv - n.r.)”, a adăugat Suciu.