IPS Arhiepiscop Irineu, în Protopopiatul Sighişoara
Înaltpreasfinţitul Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, însoţit de protopopul Ovidiu Dan, a efectuat ieri, 8 aprilie, vizite canonice în zece parohii din Protopopiatul Sighişoara. Traseul pastoral a cuprins parohiile Bălăuşeri, Coroiu Mic, Ormeniş, Sântioana, Daneş, Albeşti, Boiu, Archita, Saschiz şi Mihai Viteazu. La sfârşitul lunii martie, ierarhul a mai vizitat un număr de 10 parohii şi filii din Protopopiatul Târgu-Mureş.
Întâlnirile ierarhului cu parohii şi cu credincioşii din aceste parohii creează momente de mare bucurie pentru fiecare în parte. Cu acest prilej, preoţii şi credincioşii au ocazia de a se întâlni cu ierarhul şi de a-i prezenta, de la faţa locului, problemele şi greutăţile cu care se confruntă parohia, dar şi satisfacţiile pe care le oferă misiunea preoţească.
În cadrul vizitelor canonice, Înaltpreasfinţitul Irineu le-a oferit păstorilor sufleteşti sfaturi de încurajare în misiunea lor - aceea de a fi „crainici ai cerului“ - încredinţată de către Dumnezeu la alegerea lor întru cele sfinte.
Totodată, le-a împărtăşit şi câteva îndrumări pastoral-misionare şi administrativ-gospodăreşti, pentru o mai bună organizare parohială, din punct de vedere disciplinar şi canonic.
Sfaturi duhovniceşti
De asemenea, credincioşilor din aceste parohii le-a transmis cuvinte de folos şi sfaturi duhovniceşti în ceea ce priveşte trăirea credinţei lucrătoare prin iubire.
IPS Irineu le-a arătat că această credinţă le dăruieşte demnitatea nobilă de a fi creştin, adică „fiu al luminii“ şi „fiu al Învierii“ şi i-a îndemnat să aibă mereu nădejdea că, orice s-ar întâmpla, Hristos-Domnul este Biruitorul morţii şi al iadului şi are puterea de a transforma tristeţea în bucurie şi înfrângerea în biruinţă veşnică.
Cu privire la vizitele pastorale din Protopopiatul Sighişoara, IPS Arhiepiscop Irineu spus: „Din nou, m-am aflat astăzi pe plaiurile româneşti şi pitoreşti ale judeţului Mureş, de data aceasta în protoieria Sighişoara. În cele zece parohii, am fost întâmpinat, cu bucurie, de către preoţii noştri, harnici lucrători în ogorul Domnului, şi de către creştinii noştri, pentru care credinţa ortodoxă înseamnă viaţă în Hristos. Atenţia mea s-a îndreptat, cu precădere, spre păstorii sufleteşti, pe care i-am încurajat să facă «lucrul evanghelistului» şi să fie solidari cu poporul lui Dumnezeu. Iar credincioşilor din aceste parohii le-am oferit cuvântul adevărului. Totodată, i-am îndemnat să rămână neclintiţi în duhul Legii strămoşeşti, avându-l drept model pe Sfântul Voievod Constantin Brâncoveanu“.