IPS Ieronim, Mitropolit de Theba şi Levadia, este noul Întâistătător al Bisericii Greciei
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe a Greciei s-a întrunit ieri, 7 februarie a.c., pentru alegerea succesorului Prea fericitului Hristodoulos, trecut la cele veşnice în ziua de 28 ianuarie. Înalt Prea Sfinţitul Mitropolit Ieronim al Thebei şi Levadiei (foto) a fost ales de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe a Greciei după două tururi de scrutin, cu 43 de voturi. Noul Întâistătător al Bisericii Ortodoxe din Grecia este cel de-al 20-lea Arhiepiscop al Atenei şi al Întregii Elade. Înalt Prea Sfinţitul Mitropolit Ieronim s-a născut la 30 martie 1938 în localitatea Oinofyta. În anul 1967 a obţinut licenţa în Teologie la Facultatea de Teologie a Universităţii din Atena, în acelaşi an fiind hirotonit preot. A fost ales Mitropolit al Thebei şi Levadiei la data de 4 octombrie 1981. În perioada 12-16 octombrie 2000, Înalt Prea Sfinţia Sa a adus moaştele Sf. Mare Mucenic Gheorghe în România (la Iaşi). În numele clerului şi credincioşilor ortodocşi din România, Prea Fericitul Părinte Patriarh Daniel a adresat noului Întâistătător al Bisericii Ortodoxe a Greciei următorul mesaj de felicitare: „Cu deosebită bucurie frăţească felicităm pe Înalt Prea Sfinţia Voastră pentru alegerea ca nou Întâistătător al Bisericii Ortodoxe a Greciei. În aceste binecuvântate momente, ne facem părtaşi bucuriei Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe a Greciei care v-a ales să conduceţi binecredincioşii din ţara Voastră. Suntem convinşi că legăturile noastre frăţeşti ca Biserici surori şi popoare ortodoxe - care au fost scoase în evidenţă chiar şi astăzi (ieri, nota red.), când l-am primit la reşedinţa noastră patriarhală pe Excelenţa Sa Dr. Kostas Karamanlis, primul-ministru al Greciei - vor continua să caracterizeze şi pe viitor mărturia noastră comună în lumea de astăzi“.