IPS Mitropolit Andrei decorat de Casa Regală a României cu distincţia „Nihil Sine Deo“

Data: 25 Octombrie 2014

Înaltpreasfinţitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, a fost decorat joi, 23 octombrie, de Casa Regală a României, cu distincţia „Nihil Sine Deo“. Decoraţia a fost înmânată ierarhului de către Principesa moştenitoare Margareta, în numele Majestăţii Sale Regele Mihai I, în cadrul unei ceremonii care s-a desfăşurat în Holul de onoare al Castelului Peleş din Sinaia.

Distincţia a fost acordată IPS Mitropolit Andrei „pentru întreaga sa activitate pastorală şi misionară de mai multe decenii, pentru că în ciuda greutăţilor şi a sacrificiilor personale a contribuit decisiv la organizarea activităţilor sociale, educative şi mediatice ale Bisericii, arătând pricepere şi înţelepciune în răspândirea mesajului credinţei, pentru deschiderea sa către ecumenism şi dialog interreligios şi pentru modul demn, iubitor şi înţelept în care păstoreşte Mitropolia Clujului, atât de încărcată de istorie pentru naţiunea română“.

Au mai fost decoraţi cu această ocazie, cu distincţia „Crucea Casei Regale“ a României şi Înaltpreasfinţitul Părinte Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei, actriţa Draga Olteanu-Matei, Mircea Hava, primarul municipiului Alba-Iulia, interpreta de muzică populară Sofia Vicoveanca şi actriţa Tamara Buciuceanu-Botez. Toţi aceştia au primit din partea Principesei Margareta, Crucea Casei Regale a României.

Alături de Medalia „Regele Mihai I pentru Loialitate“ şi de Crucea Casei Regale a României, Decoraţia regală „Nihil Sine Deo“ este o distincţie ce se acordă prin decizia ?efului Familiei Regale a României. Ea a fost instituită la 30 decembrie 2009 şi poate fi acordată personalităţilor marcante din domeniul social, ştiinţific, educaţional, cultural, spiritual, economic, politic şi militar. Sunt decorate în special persoanele cu o performanţă de înalt nivel, care au dat dovadă de generozitate şi spirit de răspundere şi au folosit puterea exemplului personal pentru a îmbogăţi prezentul românesc. (Andreea Pâgleşan)