IPS Nifon exprimă solidaritatea cu Biserica Georgiei în numele CEC

Data: 11 Septembrie 2008

În perioada 3-6 septembrie 2008, IPS Nifon, Arhiepiscopul şi Mitropolitul Târgoviştei şi Exarh Patriarhal, s-a aflat, cu binecuvântarea PF Părinte Daniel, Patriarhul României, în Georgia şi Rusia, în calitate de conducător al delegaţiei Consiliului Ecumenic al Bisericilor, pentru a exprima solidaritatea creştină cu Biserica Georgiei şi pentru a transmite un mesaj de pace şi de reconciliere, având în vedere numeroasele suferinţe îndurate de populaţia georgiană, dar şi de cea osetină şi rusă, informează Biroul de presă al Arhiepiscopiei Târgoviştei. Delegaţia condusă de IPS Nifon a fost primită de către Sanctitatea Sa Patriarhul Elia al II-lea al Georgiei şi de numeroşi ierarhi, membri ai Sfântului Sinod al Bisericii din Georgia.

Patriarhul Georgiei a mulţumit pentru sprijinul moral, solidaritatea şi comuniunea creştină dovedită în aceste momente dificile, dar şi pentru mesajul transmis de Înalt preasfinţitul Mitropolit Nifon, din partea Preafericitului Părinte Daniel. Amintim că, încă din 12 august, atât Consiliul Ecumenic al Bisericilor (CEB), cât şi Conferinţa Bisericilor Europene (CEC) şi-au exprimat îngrijorarea şi dezamăgirea faţă de recurgerea la forţă în Caucaz şi au chemat la rugăciune pentru pace, îndemnând părţile implicate în conflict la găsirea unor soluţii paşnice pentru rezolvarea neînţelegerilor, dar şi la susţinerea acestor eforturi de pace din partea tuturor confesiunilor creştine.