IPS Timotei şi-a serbat ziua de naştere
La 4 iunie, Înalt Preasfinţitul Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a împlinit vârsta de 74 de ani. Prilej fericit pentru clerul din oraşul de reşedinţă şi din împrejurimi, ostenitorii Centrului eparhial, oficialităţile locale, reprezentanţi ai unor instituţii, credincioşi, de a-l felicita pe sărbătorit la Reşedinţa arhiepiscopală. Înalt Preasfinţia Sa a fost prezent în dimineaţa zilei la Catedrala "Sfânta Treime" din Arad, unde a asistat la slujba Sfintei Liturghii şi la Te-Deum. La Reşedinţa eparhială, IPS Timotei a primit din partea rectorului Universităţii de Vest "Vasile Goldiş" din Arad, prof. univ. dr. Aurel Ardelean, medalia jubiliară de aur "Vasile Goldiş" pentru contribuţii excepţionale la promovarea valorilor spirituale şi naţionale în aceste locuri. Într-un cuvânt evocator, în numele tuturor, pr. Iacob Bupte, vicar-administrativ, a evidenţiat aspecte istorice reprezentative din anii arhipăstoririi Înalt Preasfinţitului Timotei. Înalt Preasfinţitul Timotei a mulţumit celor care i-au transmis urări şi a mulţumit Părintelui ceresc pentru darurile primite: "Pentru mine astăzi este o zi deosebită ca să pot mulţumi Bunului Dumnezeu pentru tot ceea ce a însemnat dar al Său şi pentru cele ce urmează, oricâte ar fi după voia Sa cea sfântă".