Istoria creştinismului (MCCCXI): Biserica Ortodoxă Română din Basarabia în perioada 1812-1918 (XXXIV)
La începutul secolului XX şcolile din eparhie, primare şi eparhiale din Chişinău, Edineţ şi Ismail şi-au continuat activitatea. În anul 1906 a intrat în vigoare un nou Regulament al seminariilor din Rusia. Pentru seminarul din Chişinău, noutăţile au fost introducerea „limbii moldoveneşti“ şi „muzica bisericească moldovenească“, dar ca discipline facultative, la clasele a V-a şi a VI-a. La împlinirea a o sută de ani de la înfiinţarea Seminarului, în 1913, terminaseră cursurile 67 de promoţii (în anii 1821-1869 erau absolvenţi din doi în doi ani), cu 2.436 de absolvenţi care au terminat cursul complet de şase clase (383 au făcut studii superioare: 102 în Academii teologice, 281 în universităţi şi politehnici). În pofida faptului că limba română a fost înlăturată din programă chiar din perioada de început, totuşi Seminarul a pregătit mulţi tineri care s-au întors în satele lor ca preoţi, menţinând limba şi conştiinţa românească. Sub raport cultural-editorial, la începutul secolului al XX-lea, în 1906 s-a redeschis tipografia eparhială, pusă iniţial sub îndrumarea Frăţimii Ortodoxe „Naşterea lui Hristos“, dar, după patru ani, arhiepiscopul Serafim a reuşit să o treacă sub conducerea sa. În această tipografie au apărut cărţi de slujbă în româneşte, după ediţii mai vechi de la Chişinău, dar şi cărţi de învăţătură, prin care se urmărea redeşteptarea sentimentelor naţionale româneşti: „Psaltirea“ (1907), „Molitvelnicul“ (1908), „Cărticica de rugăciuni“ (1909), „Evanghelia“ (1912), „Vieţile Sfinţilor“ (1907-1915), în opt volume, în mii de exemplare, dar şi alte vieţi de sfinţi, diferite cuvântări şi învăţături, în acelaşi tiraj, cu câte patru pagini fiecare (se numeau „filişoare“). O muncă susţinută pentru tipărirea tuturor acestor cărţi şi „filişoare“ a desfăşurat preotul-tipograf Iustin Ignatovici din Năpădeni-Orhei, călugărit în Mănăstirea Curchi, sub numele Ignatie (1843-1918).