Italia şi SUA au conspirat pentru o lovitură de stat în Iran
Serviciile secrete italiene şi Pentagonul au avut în plan o lovitură de stat în Iran. Valoarea iniţială estimată a operaţiunii, numită Ghorbanifar, depăşea cu puţin 5 milioane de dolari, Banii au fost destinaţi finanţării grupărilor din disidenţa iraniană dispuse la acţiune, transferului de agenţi secreţi în Iran şi extragerii lor de pe teritoriul iranian, dezvăluie ziarul italian „La Reppublica“ într-un articol publicat cu puţin timp înaintea vizitei în Italia a preşedintelui SUA, George W. Bush. În baza unui raport al Comisiei speciale pentru controlul serviciilor secrete din Senatul american, din care au fost eliminate nume concrete şi sursele informaţiilor, publicaţia italiană a încercată să refacă tabloul unei conspiraţii din 2001, dându-i în vileag pe unii dintre autorii complotului care nu a fost pus în aplicare.
Din partea disidenţei iraniene, la întâlnirile secrete italo-americane au participat legendarul negustor de arme Manucher Ghorbanifar - unul din protagoniştii scandalului Iran-contra din 1986, un emigrant iranian neindentificat rezident în Maroc - fost responsabil în forţele Gardienilor revoluţiei, precum şi un responsabil în funcţie din cadrul Gardienilor revoluţiei, armata ideologică a regimului islamic din Iran. Miza principală a planului Ghorbanifar era schimbarea regimului de la Teheran. Negustorul iranian de arme, cu al cărui nume a fost numit în planul secret, a propus la una din discuţii scoaterea din funcţiune a sistemului public de transport de la Teheran, pentru a provoca panică în rândul populaţiei, în cazul punerii în aplicare a planului secret. Acest plan a fost adus la cunoştinţa fostul premier Silvio Berlusconi (actualmente revenit în funcţie), care s-a arătat dispus să-l susţină, inclusiv cu bani, afirmă „La Reppublica“. Până la urmă planul Ghorbanifar nu a mai fost pus în practică, dar se ştie că el nu a fost dat uitării şi este an de an supus unei evaluări.