Jandarmii au ajutat cel mai tânăr supravieţuitor din Neamţ
Jandarmii nemţeni au oferit, ieri, ajutoare în valoare de 300 de lei, unei fetiţe în vârstă de patru ani, cu deficienţe de auz şi văz, care a supravieţuit miraculos după ce a rătăcit, singură, o noapte întreagă în pădure. Impresionat de curajul şi voinţa de viaţă a fetiţei, cât şi de condiţiile precare în care aceasta trăieşte alături de părinţi şi cei şapte fraţi, subofiţerul care a găsit-o pe micuţă a cerut sprijinul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Neamţ, pentru a oferi un ajutor familiei respective. Plutonierul major Robert Bălan a mers, ieri, acasă la familia fetiţei şi a dus un mic ajutor umanitar din partea jandarmilor, respectiv un sac cu haine pentru iarnă şi alimente. La jumătatea lunii octombrie, jandarmii din cadrul subunităţii Roman au participat la o acţiune de căutare a unei fetiţe de patru ani, cu deficienţe de vorbire şi auditive, dispărută de la domiciliu din comuna Boghicea. Pentru că micuţa nu fusese găsită până la venirea serii, căutările au fost abandonate pentru a doua zi. După mai multe ore, fetiţa a fost descoperită de plutonierul major Robert Bălan, la aproximativ cinci kilometri de locuinţă, în pădurea situată la periferia localităţii. Cazul fetiţei care a rezistat singură, în pădure, o noapte întreagă a uimit întreaga comunitate din Boghicea.