Japonia a ieşit din recesiune
Japonia a înregistrat, în trimestrul al doilea, o creştere economică de 0,9% faţă de primele trei luni ale anului, ieşind din cea mai severă recesiune de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, după 5 trimestre de scădere a Produsului Intern Brut (PIB).În termeni anuali, economia niponă, a doua la nivel mondial, a crescut în trimestrul al doilea cu 3,7%. Creşterea economică ar putea continua în Japonia în următoarele trimestre, datorită creşterii producţiei companiilor, stimulată de cererea la export şi de măsurile de stimulare a economiei implementate de guvernele din întreaga lume.
Statele Unite au înregistrat o contracţie economică de 0,3% în trimestrul al doilea, iar economia zonei euro s-a restrâns cu 0,1% în aceeaşi perioadă faţă de primele trei luni. Germania şi Franţa sunt primele state din grupul G7 al celor mai mari economii dezvoltate care au ieşit oficial din recesiune, după ce au anunţat, săptămâna trecută, creşteri economice de 0,3% fiecare, în aceeaşi perioadă.