Johannes Gelich a fost desemnat „scriitorul oraşului Sibiu“
Johannes Gelich a fost desemnat „scriitorul oraşului Sibiu“, el urmând să ajungă în Sibiu în data de 1 septembrie, unde va rămâne şase luni, timp în care va scrie o lucrare literară care va fi inspirată din realităţile zonei, conform Mediafax. Asociaţia Deutsche Gesellschaft e.V., în colaborare cu Casa Literaturii din Berlin şi Primăria Sibiu, au iniţiat, în primăvara acestui an, un concurs pentru ocuparea postului de „scriitor al oraşului Sibiu“. Proiectul este patronat de vicepreşedintele Parlamentului german, Susanne Kastner. În urma concursului care a avut loc la Berlin, în luna mai, scriitorul Johannes Gelich a fost desemnat de un juriu ca fiind cel mai calificat pentru a îndeplini sarcina de „scriitor al oraşului Sibiu“. „Desemnarea unui scriitor al oraşului Sibiu este o iniţiativă pe care o salut şi ţin să mulţumesc doamnei Kastner care
s-a implicat în acest proiect, precum şi Asociaţiei Deutsche Gesellschaft, care a iniţiat proiectul. Sibiul este un oraş activ, un oraş cu o vizibilitate bună pe plan european în domeniul cultural, dar şi economic. Sper ca rezultatul acestui proiect să ofere o imagine a Sibiului de astăzi, în plină dezvoltare, cu o viaţă culturală bogată şi cu o comunitate unită, care a ştiut să îşi promoveze valorile“, a spus primarul Klaus Iohannis. Născut la Salzburg, în 1969, scriitorul Johannes Gelich trăieşte la Viena. A efectuat studii de teatru şi literatură comparată şi a fost, timp de doi ani, lector la Universitatea „Al. I. Cuza“ din Iaşi.