Jumătate din românii de peste 60 de ani pot avea cataractă
O persoană din două cu vârsta de peste 60 de ani poate să fie afectată de cataractă, principalul simptom al bolii fiind scăderea acuităţii vizuale, spune preşedintele Societăţii Române de Oftalmologie, conf. dr. Mircea Filip. Potrivit unui studiu, 80% din respondenţi nu știu mai nimic despre cataractă, iar 45% nu ştiu decât un simptom sau nu îl ştiu nici pe acela.
Unul din doi oameni care au peste 60 de ani poate fi afectat de cataractă. Odată cu creşterea vârstei, acest lucru este mai evident şi mai des întâlnit şi pacienţii constată mai frecvent acest lucru, mă refer la peste 70 de ani, practic, doi din trei au cataractă, trebuie să se opereze. Vârsta de 60 de ani este perioada a treia de viaţă şi în această perioadă cataracta este frecvent întâlnită”, a declarat conf. dr. Mircea Filip, într-o conferinţă de presă.
Medicul a subliniat că boala începe să se dezvolte între 40 şi 50 de ani, iar prevalenţa cataractei creşte odată cu înaintarea în vârstă.
Boala se manifestă prin vedere înceţoşată, scăderea acuităţii vizuale, adaptarea la întuneric se face greu, iar culorile devin şterse.
„Pacientul trebuie să vină la doctor, să facă ce spune doctorul, când pleacă de acolo să aibă o decizie luată, pentru că nu vezi bine şi urmează să faci o fractură de şold, de genunchi, să cazi sau, dacă eşti şofer şi conduci, mai ales noaptea, riscul de accident de maşină este ridicat şi acest lucru trebuie să îl avem în vedere, că nu există altă soluţie decât tratamentul chirurgical al acestei boli”, a afirmat conf. dr. Mircea Filip.
Cataracta este o boală reversibilă prin operaţie, susţine preşedintele Societăţii Române de Oftalmologie. „Singurul tratament al cataractei este înlocuirea cristalinului natural. (...) Tratamentul este unul singur - chirurgical, se face operaţie. Este cea mai frecventă intervenţie chirurgicală din UE - 4,2 milioane de oameni în fiecare an se operează de această boală, care este perfect vindecabilă şi pacientul poate reveni la o viaţă normală. (...) Dacă ai făcut cataractă, trebuie să ai o relaţie bună cu oftalmologul, pentru că boala aceasta operată nu înseamnă că nu mai ai nevoie de asistenţa chirurgului respectiv. În timp, pot apărea complicaţii, pacienţii înaintează în vârstă, pot apărea diverse alte boli pe care trebuie să le evaluăm”, a punctat medicul.
El a explicat că operaţia de cataractă nu se face în momentul în care boala este matură, ci atunci când pacientul nu mai este mulţumit de vederea lui.
Prezent la conferinţă, preşedintele Societăţii Române de Cataractă şi Chirurgie Refractivă, prof. dr. Călin Tătaru, a spus că, potrivit unui studiu, 80% din respondenţi au informaţii foarte puţine sau deloc despre cataractă, iar 45% nu ştiu decât un simptom sau nu îl ştiu nici pe acela. Medicul a menţionat că, potrivit cercetării, 43% din pacienţi nu ştiu că boala face parte din îmbătrânirea generală a organismului, iar 66% nu ştiu că operaţia de cataractă poate corecta şi alte defecte ale vederii.
Diabetul, hipertensiunea și obezitatea predispun la cataractă
„Din nefericire, foarte puţini dintre respondenţi se duc la un control oftalmologic, sigur aici vârsta este importantă. Evident că la 30 de ani nu se duce nimeni, dacă vede bine, la oftalmolog, dar, probabil că după vârsta de 50-55 de ani, chiar şi o persoană sănătoasă din punct de vedere oftalmologic ar trebui să facă un control medical relativ serios pentru a vedea dacă există anumite afecţiuni. (...) Este foarte important să facem un control periodic la medicul oftalmolog”, a subliniat prof. dr. Călin Tătaru.
Tătaru a spus că există posibilitatea ca anumite afecţiuni precum diabetul, hipertensiunea arterială sau obezitatea să crească riscul de dezvoltare a cataractei. Alţi factori care au legătură cu apariţia cataractei pot fi: expunerea îndelungată la lumina cu ultraviolete, fumatul sau utilizarea steroizilor pe termen lung.
Potrivit specialiştilor, în ţară se fac 94.000 de operaţii de cataractă. În România există 75 de spitale cu departament oftalmologic şi 86 de clinici private cu bloc operator de oftalmologie, fiind înregistraţi 1.200 de medici oftalmologi, dintre care 260 sunt chirurgi. Pentru realizarea intervenţiei, casele de asigurări alocă fonduri, valoarea compensată a acestor cristaline fiind de 284 de lei în limita fondurilor disponibile, indiferent de tipul acestuia. În privat, costul operaţiei este cuprins între 1.500 şi 5.500 de lei.