„La «sipetul bunicii» trebuie umblat cu grijă, pentru că umbli la sipetul sufletului omului“

Cu toţii ştim că tradiţia şi arta populară reprezintă identitatea noastră ca popor. De aceea, în majoritatea zonelor etnografice ale ţării, oameni pasionaţi de tot ce-a însemnat trecutul comunităţilor din care provin trudesc pentru scoaterea la lumină a comorilor de artă tradiţională uitate în lăzile de zestre ale bunicilor. În unele comunităţi, de repunerea lor în valoare se ocupă învăţătorii, profesorii sau chiar primarii. În altele, preotul este cel care menţine viu spiritul satului de odinioară. Este şi cazul unui preot din Buhalniţa - Iaşi, care, de trei ani încoace organizează un eveniment cultural la care este mobilizată întreaga suflare a parohiei. Din acest punct de vedere, iniţiativa părintelui Victor Pîslariu reprezintă un exemplu de implicare a Bisericii în viaţa comunităţii.

La sfârşitul săptămânii trecute, la Buhalniţa a avut loc cea de-a treia ediţie a expoziţiei de artă tradiţională cu specific local, intitulată generic "Sipetul bunicii". O încercare a preotului satului de a-i determina pe oameni să nu uite o părticică importantă din vieţile lor, cea care se odihneşte, printre ţesături şi lăicere, în lăzile de zestre uitate prin vreun colţ de casă. Duminică, după slujba Sfintei Liturghii, preţ de câteva ore, curtea bisericii a devenit neîncăpătoare pentru săteni şi pentru oaspeţii sosiţi la sărbătoare din localităţile din zonă. Organizată pe două secţiuni, una de covoare, expuse în aer liber, şi una de ţesături decorative şi obiecte utilitare, manifestarea a constituit un prilej bun pentru bătrâni de a le arăta şi povesti celor mai tineri despre viaţa simplă a ţăranului de odinioară. Ideea părintelui Pîslariu, de a-i încuraja pe oameni să adune, într-o astfel de expoziţie, lucrurile vechi, ţesute în casă, a fost pusă în practică pentru prima dată în urmă cu trei ani, în parteneriat cu Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Iaşi, şi constituie un eveniment unic, din perspectiva iniţiatorului, în întreg judeţul. "Colecţia cuprinde batiste de vornicei, ştergare, costume de mire şi mireasă. Pentru ei, toate acestea reprezintă amintirile din albumul de familie. E important faptul că grija pentru obiectul de artă populară se păstrează la Buhalniţa. Expoziţia reprezintă un punct de plecare pentru a valorifica potenţialul etnografic al zonei. Noi am făcut fotografii, am filmat aici şi prezentăm, pe parcursul anului, în diferite expoziţii şi colocvii naţionale, iar aprecierile sunt la superlativ. Deci, toată preţuirea pentru aceşti oameni care vor să-şi păstreze identitatea de români", a apreciat prof. Adrian Ardeleanu, directorul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Iaşi. Istoria satului, povestită de ştergare, lăicere şi ii Trecându-le pragul caselor în fiecare an, preotul Pîslariu a observat lucrurile ţesute, păstrate cu atâta drag în case de femeile trecute bine de a doua tinereţe. Aşa i-a şi încolţit în minte ideea unei expoziţii care să valorifice cu adevărat comorile de artă tradiţională locală. Şi mai mult decât atât, să valorizeze istoria şi îndeletnicirile oamenilor de odinioară de pe aceste meleaguri. Le-a explicat sătenilor dorinţa sa într-o duminică, după slujba de la biserică, iar aceştia au adoptat imediat ideea. Aşa se face că acum, în expoziţia amenajată într-o încăpere din curtea bisericii, dar şi în aer liber, pe leaţuri din lemn, se găsesc ţesături vechi, dar foarte bine păstrate, de la sfârşit de secol XIX şi până în prezent: covoare de lână cu motive specifice zonei, ştergare decorative, ţesute în stative, cingători, costume de miri cusute în casă, batiste de vornicei, perdele vechi, din pânză ţesută, ii, catrinţe, pânzeturi folosite pentru confecţionarea hainelor de lucru. Alături de toate acestea, tronează un sipet braşovean din 1902, de la care, practic, a pornit şi numele expoziţiei. Toate obiectele sunt etichetate, astfel că cei care le admiră ştiu exact cine este autorul sau proprietarul, vechimea exponatului şi scopul în care era utilizat în vremurile de demult. Dar nu doar expoziţia în sine constituie subiect de admiraţie şi respect, ci şi modul în care preotul satului a ştiut să-i strângă pe oameni în jurul bisericii, să-i ajute să-şi preţuiască trecutul, munca şi să-şi redescopere comorile din suflete. Duminică, în curtea bisericii din Buhalniţa, m-a încercat sentimentul, uitat printr-un colţ adormit al memoriei, al zilelor petrecute în casa bunicilor: aceeaşi linişte şi împăcare, acelaşi alb imaculat al ştergarelor aşezate desupra icoanei, aceleaşi covoare de lână ale căror detalii mă minunau zile la rând (pentru că nu-mi puteam imagina cine le "desenează" atât de bine), scoase la aerisit, pe leaţuri din lemn, exact ca în ograda bunicii. Prin puterea acestui exemplu, am înţeles, poate mai bine ca oricând, de ce biserica a fost şi va rămâne structura de rezistenţă a neamului românesc. "Biserica are grijă de sufletul omului" Artizanul acestui eveniment este părintele Victor Pîslariu. Un exemplu, din acest punct de vedere, de dăruire pentru comunitatea pe care o păstoreşte. Rar se întâmplă ca un reprezentant al Bisericii să aibă o astfel de iniţiativă, poate şi pentru că păstrarea tradiţiei o găsim cel mai adesea la învăţători, directori de şcoală, profesori de muzică, alţi oameni importanţi ai comunităţilor. Absolvent de Şcoală Normală, parohul de la Buhalniţa a reuşit să îmbine armonios vocaţia sa de preot cu educaţia de învăţător şi să-i ajute pe oameni să înţeleagă că tradiţia şi credinţa sunt cei doi stâlpi pe care se sprijină identitatea noastră românească. "Omul se dezlipeşte greu de aceste obiecte, se simte legat, altoit pe ele, pentru că sunt încărcate de foarte multe amintiri. De aceea am spus că la "sipetul bunicii" trebuie umblat cu grijă, pentru că umbli, cumva, la sipetul sufletului omului. Când adunam aceste lucruri, pe faţa lor se înghesuiau şi bucuria, pentru că cineva valorizează munca lor, şi lacrimile, pentru că retrezesc amintiri. Noi le-am adunat, le-am arătat respect, ne-am purtat cu mare grijă şi apoi le-am returnat. Am lansat tradiţia, "am împins carul", cum se spune, şi acum carul vine peste noi. Asta înseamnă că de acum înainte avem o obligaţie morală pentru cei care ni le-au dăruit. Când o tradiţie este pe cale de dispariţie, atunci îi simţim mai mult valoarea şi poate asta ne mobilizează să arătăm ce-a fost frumos; ce-a fost frumos exprimat nu numai în estetica tradiţională, cât mai ales ce-a fost frumos în sufletul omului. Biserica are grijă de sufletul omului; sufletul caută să-l zidească, să-l ridice şi să-i arate că, lucrând şi afişând frumuseţe curată în lumea asta, poţi dobândi frumuseţea cea netrecătoare", a subliniat părintele Pîslariu. "Când văd lucruşoarele astea, îmi amintesc cât am muncit eu pentru toate" Ruxandra Hlihor are 65 de ani şi este una dintre femeile cu cele mai multe ţesături şi obiecte expuse. Pe lângă ştergare şi batiste de vornicel, bătrâna a adus de acasă şi toate obiectele specifice ţesutului în stative, ca să înţeleagă şi cei mai tineri ce muncă şi migală presupunea acest meşteşug. "Cel mai vechi ştergar pe care l-am adus aici este din 1925 şi este ţesut de mama mea. Este din pânză de casă, pe care se cosea în cruciuliţe. Apoi, am adus şi năfrămi de nuntă. Astea se coseau pentru mireasă şi se legau la mâna vorniceilor, flăcăii care chemau oamenii la nuntă. Şi pentru că ajutai mireasa şi-i coseai năfrămi, la nuntă ea îţi punea o floricică în piept şi te numeai druşcă. Când văd lucruşoarele astea, îmi amintesc cât am muncit eu pentru toate", ne-a povestit cu nostalgie bătrânica. Asemeni ei, alte zeci de femei au adus în expoziţie ţesăturile care altădată le înfrumuseţau casele. Cele mai vechi covoare şi ştergare datează de la sfârşit de secol XIX, iar motivele şi tehnica de lucru impresionează prin acurateţe, bun gust şi simplitate.