Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Alba Iulia: Azi debutează manifestările dedicate Zilei Naţionale
Manifestările dedicate sărbătoririi Zilei Naţionale a României şi împlinirii a 106 ani de la Marea Unire din 1918 încep astăzi, 20 noiembrie, odată cu arborarea unui drapel uriaş pe turnul-clopotniţă al Catedralei Reîntregirii și cu momentul „Patria Recunoscătoare - Clopotele Întregirii”, derulat pe tot cuprinsul județului și în care, în sunetul clopotelor bisericilor, vor avea loc ceremonii la plăcile omagiale conținând numele delegaților din fiecare localitate convocaţi în 1918 pentru a participa la Adunarea din 1 Decembrie.
Potrivit administraţiei locale, mâine și poimâine va avea loc simpozionul „Unitate, continuitate şi independenţă în istoria poporului român”, iar sâmbătă, Crosul Unirii şi Salonul internaţional de machete statice.
Vineri, 29 noiembrie, vor fi decernate titluri de „Cetăţean de onoare al Municipiului Alba Iulia”, va rula documentarul istoric „Războiul Regelui” şi va avea loc un concert cameral de nai. Programul de sâmbătă, 30 noiembrie, include parada portului popular, un târg de meşteşuguri tradiţionale, depuneri de coroane de flori la statuile lui Ion I.C. Brătianu, Iuliu Maniu, Mihai Viteazul, Ferdinand I şi Regina Maria, la Monumentul Unirii şi la cel al lui Avram Iancu. Seara, mai mulți artiști printre care Andra, Florin Vasilică şi Eugenia Nicolae vor concerta în Piaţa Cetăţii.
Duminică, 1 Decembrie, vor avea loc primirea soliilor din Cetăţile de Scaun, un moment de reconstituire istorică şi un Te Deum. Defilarea militară dedicată Zilei Naţionale va începe la ora 14, iar sărbătoarea se va încheia seara cu spectacolul folcloric extraordinar „Alba Uneşte România”. (C. Z.)