Lansare de carte în Episcopia Tulcii
Joi, 20 septembrie 2018, la Casa Avramide din Tulcea a avut loc un eveniment cultural-artistic prilejuit de lansarea cărții „Gheorghe, «Cavalul» Clinciu. O filă de pateric”, autor diac. Adrian Cristian Titorencu de la Parohia „Sfinții Trei Ierarhi” din municipiul Tulcea.
La lansare au luat parte Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, preoți, membri ai Asociației Scriitorilor Tulceni, alți invitați.
Manifestarea culturală a fost întreținută și de un program artistic în care s-au recitat poezii și s-au interpretat piese muzicale de către soprana Iulia Titorencu, acompaniată la chitară de către prof. George Manea.
Lucrarea este o carte-interviu despre periplul muzical al mărturisitorului Gheorghe Clinciu, de la fredonarea după patefonul bunicului la canonul plin de suspin din închisorile comuniste, încheind cu o jumătate de veac în slujba cântului liturgic. Cartea aduce în fața cititorilor un model de trăire creștină a unui om dedicat culturii muzicale și frumosului exprimat prin aceasta.