Lansare de carte la Mănăstirea Neamţ

Data: 05 Mai 2009

La Mănăstirea Neamţ va avea loc joi, 7 mai, lansarea volumului „Părintele arhidiacon Ioan Ivan - Comoara de sub tâmpla Mănăstirii Neamţ“. Volumul cuprinde expunerile gândurilor a 80 de persoane care l-au cunoscut pe arhid. Ioan Ivan, care va împlini joi venerabila vârstă de 94 de ani. „Această carte cuprinde evocările celor care l-au cunoscut pe arhid. Ioan Ivan, care i-au fost colegi sau care l-au avut îndrumător spiritual, duhovnicesc. Atât călugării, cât şi stareţii sau stareţele din zona Neamţului au scris despre părintele Ivan. Cartea se încheie cu o postfaţă în care sunt prezentate crâmpeie din scrierile arhid. Ioan Ivan privind lavra nemţeană, învăţământul teologic, tipografia de acolo şi istoria Seminarului «Veniamin Costachi»“, a declarat prof. univ. dr. Vasile Nechita, inspector pe probleme de Religie în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi şi profesor la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Constanţa. Demersurile pentru apariţia cărţii dedicate arhid. Ioan Ivan au început în anul 2003, iar finalizarea volumului s-a făcut în acest an, cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, sub coordonarea PS Calinic Botoşăneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor. (C.C.)