Lansare de carte la Mănăstirea „Sfinții Trei Ierarhi” din Iași
Duminică, 2 august, începând cu ora 18:30, la Mănăstirea „Sfinții Trei Ierarhi” din Iași va avea loc lansarea cărții „Jurnalul unui post terapeutic de 40 de zile cu apă”, semnată de Cezar Elisei, informează doxologia.ro. În cadrul evenimentului, vor fi susţinute prelegeri cu privire la postul terapeutic cu apă de către preoți, doctori și psihologi, iar autorul va vorbi despre experiența sa și va răspunde apoi întrebărilor. Invitații din cadrul întâlnirii sunt arhimandritul Nichifor Horia, starețul Mănăstirii „Sfinții Trei Ierarhi”, arhimandritul Nicodim Petre, starețul Mănăstirii Bucium din Iași, dr. Eugen Gazzi, medic primar medicină internă, și dr. Ioan Gotcă, psiholog. Întâlnirea va avea loc în curtea Mănăstirii „Sfinții Trei Ierarhi” (bd. Ștefan cel Mare, vizavi de Casa Cărții), respectându-se, astfel, toate regulile impuse de legislația în vigoare referitoare la pandemia de COVID-19.