În Arhiepiscopia Dunării de Jos a fost organizată marţi, 6 octombrie, consfătuirea anuală a profesorilor de religie din judeţul Galaţi. Evenimentul s‑a desfăşurat la Muzeul Istoriei, Culturii şi
A treia sesiune de comunicări în cadrul Simpozionului Internațional de Teologie de la București
După sesiunea festivă și prima sesiune de comunicări ale Simpozionului Internațional de Teologie „Familia creștină: lumină și mărturie în societatea contemporană”, desfășurate în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” a Palatului Patriarhiei din București, lucrările evenimentului au continuat la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul”. În Amfiteatrul „I.G. Coman”, teologi și specialiști din diferite domenii au analizat provocările complexe ale familiei creștine, reperele de pastorație a acesteia, precum și dilemele etice ale lumii de astăzi.
Cea de-a doua sesiune de comunicări, desfășurată în seara zilei de marți, 6 octombrie, a avut tema „Repere privind pastorația și sprijinirea familiei creștine în viața Bisericii” și a fost moderată de decanul instituției de învățământ, pr. lect. univ. dr. Cosmin-Daniel Pricop.
Programul zilei de astăzi, 7 octombrie, s-a deschis cu a treia serie de comunicări, centrată tot pe tema „Repere privind pastorația și sprijinirea familiei creștine în viața Bisericii”. Rolul de moderator i-a revenit conf. univ. dr. Adrian Lemeni, directorul Școlii Doctorale „Sfântul Dumitru Stăniloae” de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București.
Prima prelegere a aparținut prof. univ. dr. Mariana Carmen Chifiriuc, prorector al Universității din București, cu titlul „De la mic la mare: microbiomul, imunitatea și sănătatea familiei contemporane”. Expunerea a detaliat conexiunile vitale dintre microbiom și sistemul imunitar, evidențiind modul în care factorii stilului de viață contemporan, precum stresul, sedentarismul, izolarea în medii sterile și hrana procesată perturbă starea de echilibru a organismului și afectează direct sănătatea familiei.
A doua comunicare, susținută de prof. univ. dr. Oana Fotache Dubălaru, decan al Facultății de Litere din cadrul Universității din București, a expus „Modele ale familiei creștine în romanul lui Mihail Sadoveanu, «Creanga de aur»”: „Comunicarea mea propune o relectură, din perspectiva modelului social al familiei creștine, a capodoperei sadoveniene «Creanga de aur». Romanul a fost publicat în 1933. El face parte din seria operelor de maturitate ale lui Sadoveanu, o serie inaugurată de volumul de povestiri «Hanul Ancuței» din 1928. Sadoveanu a debutat în 1904, deci are deja în spate o lungă carieră până intră în această etapă a unei literaturi spiritualizate, impregnate de credință, dar nu chiar de religie creștină în momentul în care ne aflăm”.
Arhim. asist. univ. dr. Dionisie Constantin, consilier patriarhal coordonator în cadrul Atelierelor Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, a prezentat comunicarea „Rolul duhovnicului în pastorația familiei creștine”. Aprofundând vulnerabilitățile cu care se confruntă familia contemporană, părintele consilier a evidențiat vocația formatoare a duhovnicului, o misiune axată pe însoțire și libertate: „Schimbările care afectează astăzi viața familiei, fragilizarea fidelității, individualismul, diminuarea vieții religioase și dificultatea transmiterii credinței arată că pastorația familiei nu poate fi redusă doar la intervenția în situații de criză. În acest context se înscrie, de fapt, lucrarea părintelui duhovnicesc, chemat să însoțească persoana în creșterea sa în Hristos și prin aceasta să slujească maturizării duhovnicești a vieții familiale. Părintele duhovnicesc este chemat să contribuie la formarea criteriilor prin care familia să poată deosebi ceea ce îi întărește comuniunea de ceea ce o destramă și să păstreze legătura vieții cotidiene cu viața Bisericii. Actualitatea slujirii părintelui duhovnicesc nu constă în faptul că duhovnicul ar trebui să ofere soluții pentru fiecare problemă a familiei contemporane, ci în slujirea discernământului prin care persoana poate rămâne liberă și responsabilă înaintea lui Dumnezeu. Așadar, cel mai mare dar al părintelui duhovnicesc este acela de a ajuta familia să aibă discernământ pentru ca fiecare membru al familiei să rămână o persoană liberă și responsabilă înaintea lui Dumnezeu”.
Arhim. prof. dr. Nectarie Șofelea, exarh administrativ al Arhiepiscopiei Bucureștilor și stareț al Mănăstirii Radu Vodă din București, a prezentat referatul „Mănăstirea din mijlocul cetății și familia contemporană: Paternitatea duhovnicească între asceză monahală și pastorația familiei”. Aprofundând legătura strânsă și lupta comună în fața egoismului a celor două vocații, părintele exarh a subliniat că „una dintre marile contribuții ale tradiției monahale la viața familiei este cultura pocăinței. Familia nu are nevoie de membri perfecți, ci de oameni capabili să recunoască atunci când au greșit și să își ceară iertare. Un copil care își vede tatăl cerându-și iertare învață poate mai mult despre credință decât din numeroasele discursuri morale. Un soț care renunță la orgoliu pentru a restabili pacea familiei trăiește o formă autentică de asceză. O mamă care își păstrează blândețea în condiții de oboseală face experiența unei nevoințe reale. Aici se întâlnesc cel mai profund mănăstirea și familia, nu la nivelul formelor exterioare, ci în lupta comună împotriva egoismului. Mănăstirea și familia reprezintă două forme distincte ale vieții creștine, însă ele nu sunt realități opuse. Amândouă sunt chemate să devină spații ale comuniunii și ale depășirii egoismului. Mănăstirea din mijlocul orașului poate fi pentru familia contemporană un reper tocmai pentru că păstrează vie memoria unei alte măsuri a existenței. Paternitatea duhovnicească este puntea principală prin care experiența ascetică a mănăstirii poate ajunge la familie. Dar această transmitere nu poate avea forma copierii mecanice a disciplinei monahale: familia nu este chemată să imite mănăstirea, ci să descopere în propria vocație același dinamism al convertirii inimii”.
A patra sesiune de comunicări
Lucrările simpozionului au continuat cu cea de-a patra sesiune de comunicări, în jurul temei „Forme ale pastorației familiei creștine în Sfânta Scriptură și la Sfinții Părinți ai Bisericii”. Găzduită tot în Amfiteatrul „I.G. Coman”, această sesiune a evenimentului academic a fost moderată de pr. prof. univ. dr. Cristinel Ioja, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea” din cadrul Universității „Aurel Vlaicu” din Arad.
Seria prelegerilor a fost deschisă printr-o amplă abordare istorică realizată de prof. univ. dr. Ioan Bolovan, director al Institutului de Istorie „George Barițiu” din Cluj-Napoca și membru corespondent al Academiei Române, alături de conf. univ. dr. Sorina Paula Bolovan de la Facultatea de Psihologie și Științele Educației a Universității „Babeș-Bolyai”. Cei doi specialiști au adus în prim-plan „Implicarea Bisericii în viața familiei românești din Transilvania în secolul al XIX-lea”.
Dezbaterile s-au mutat către dilemele și provocările acute ale lumii contemporane la adresa familiei creștine prin două prelegeri ale unor cadre didactice de la Facultatea de Filosofie și Științe Social-Politice a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Prof. univ. dr. Nicu Gavriluță a prezentat comunicarea „Provocări la adresa familiei creștine contemporane: fluidizarea genurilor, delirul amputomanic și desacralizarea morții”, în timp ce prof. univ. dr. Cristina Gavriluță a expus referatul cu titlul „Mamele surogat, bonele robot și părinții fără gen”. Sesiunea s-a încheiat cu o dezbatere asupra acestor teme de profundă actualitate.



.jpg)
