Lansarea proiectului social M.A.R.E. la Târgu Jiu

Un articol de: Gabriela Popescu - 23 Octombrie 2013

Asociaţia „Vasiliada“, filiala Târgu Jiu, a organizat săptămâna trecută o conferinţă în cadrul căreia a lansat proiectul „Motivat, Altruist, Responsabil şi Eficient – M.A.R.E.“. Prin implementarea acestui proiect se doreşte înfiinţarea unui centru de voluntariat, menit să contribuie la dezvoltarea atitudinii civice a tinerilor. Tinerii implicaţi vor fi instruiţi şi vor dobândi experienţă în voluntariat, având astfel posibilitatea de a se exprima şi implica în rezolvarea problemelor comunităţii. Grupul-ţintă al proiectului sunt 20 de tineri cu vârste cuprinse între 14 şi 35 de ani, care se vor implica în patru activităţi menite să vină în sprijinul a peste 150 de beneficiari indirecţi (copii, vârstnici şi persoane cu dizabilităţi). Cu acest prilej s-a lansat un blog dedicat proiectului, unde vor fi postate periodic informaţii cu privire la desfăşurarea activităţilor din cadrul acestui proiect. Proiectul „Motivat, Altruist, Responsabil şi Eficient - M.A.R.E.“ este finanţat cu sprijinul municipiului Târgu Jiu şi al Consiliului Local Târgu Jiu.