Legalitate, specificitate și responsabilitate în activitatea compartimentelor de personal‑resurse umane din cadrul Bisericii Ortodoxe Române
Cu bucurie duhovnicească și cu părintească binecuvântare vă adresăm tuturor cuvânt de bun-venit la începutul acestei întâlniri de lucru, organizată de Patriarhia Română și consacrată unei teme de maximă actualitate și importanță: managementul resurselor umane în Biserica Ortodoxă Română, în contextul noilor reglementări legislative și al tranziției la platforma Reges Online.
Așa cum precizează articolul 1 din Statutul pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române, „Biserica Ortodoxă Română este comunitatea creştinilor ortodocşi, clerici, monahi şi mireni, constituiţi canonic în parohii şi mănăstiri din eparhiile Patriarhiei Române aflate în interiorul şi în afara graniţelor României, care mărturisesc pe Dumnezeu în Sfânta Treime, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, pe temeiul Sfintei Scripturi şi al Sfintei Tradiţii şi participă la viaţa Bisericii prin aceleaşi Sfinte Taine, slujbe liturgice şi rânduieli canonice”.
În același timp, Biserica Ortodoxă Română este chemată să își împlinească misiunea într‑un cadru juridic, social și tehnologic aflat într‑o continuă schimbare. Respectarea legilor statului, cu afirmarea și menținerea tradiției și specificului bisericesc, nu este doar o obligație juridică, ci și o expresie a cooperării Bisericii cu Statul și a bunei mărturii creștine în spațiul public.
Elementele specifice misiunii personalului bisericesc sunt protejate de autonomia și libertatea cultelor, garantate de articolul 29 din Constituția României. Totodată, Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor, în articolul 23, explicitează:
- Cultele își aleg, numesc, angajează sau revocă personalul potrivit propriilor statute, coduri canonice sau reglementări.
- Personalul cultelor poate fi sancționat disciplinar pentru încălcarea principiilor doctrinare sau morale ale cultului, potrivit propriilor statute, coduri canonice sau reglementări.
Legislația muncii este amplă și are un dinamism specific, menit să țină un echilibru între interesele instituționale ale angajatorului și demnitatea umană a angajatului. Modificările legislative recente aduc cu sine nu doar instrumente digitale noi, ci și un grad sporit de responsabilitate pentru cei care operează datele privind personalul clerical și neclerical din unitățile de cult. Acest proces presupune un efort sporit, o atenție mai mare la detalii și o asumare clară a acurateței și corectitudinii datelor introduse. Noile reglementări aduc, pe de o parte, o transparență sporită și posibilitatea unui control mai eficient, iar pe de altă parte, sporesc exigențele și riscurile în cazul unor erori sau întârzieri.
De aceea, rolul dumneavoastră, al celor care gestionați resursa umană în eparhii, protoierii și unități de cult, este unul foarte important. Munca dumneavoastră, adesea discretă, puțin vizibilă, are consecințe directe bunei funcționări a instituțiilor bisericești. Rigoarea administrativă, respectarea termenelor și corectitudinea informațiilor nu sunt simple formalități, ci expresii ale grijii față de oameni și față de instituția pe care o slujim.
Totodată, noile cerințe legislative ne aduc în fața unor provocări reale, legate de normarea timpului de lucru, cumulul de funcții, respectarea timpului de odihnă, precum și de modul de încadrare a personalului clerical și auxiliar. Observăm că actuala legislație a muncii urmărește limitarea suprasolicitării și a suprapunerii activităților, subliniind importanța echilibrului dintre muncă și odihnă, necesar atât pentru sănătatea trupească, cât și pentru cea sufletească a persoanei.
Întâlnirea de față, la care participă și specialiști din cadrul Inspecției Muncii și din mediul universitar, constituie un pas important în direcția dialogului și a clarificării și a identificării unor soluții adecvate.
Vă îndemnăm ca lucrările acestei întâlniri să se desfășoare într‑un climat de dialog deschis, de cooperare sinceră și de căutare comună a celor mai bune soluții. Experiența concretă a fiecărei eparhii, împărtășită cu seriozitate și bună‑credință, poate deveni un real câștig pentru întreaga Biserică.
În încheiere, ne rugăm Milostivului Dumnezeu să vă dăruiască înțelepciune, răbdare și discernământ în activitatea pe care o desfășurați, să binecuvânteze lucrările acestei întâlniri și să întărească unitatea și buna rânduială în viața administrativă a Bisericii Ortodoxe Române, spre slava Sa și spre binele tuturor celor care Îi slujesc.
Cu părintească binecuvântare,
† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
Mesaj transmis cu prilejul întâlnirii reprezentanților eparhiilor responsabili de managementul resurselor umane, organizată la Centrul Cultural Misionar Familia - Pantelimon, în ziua de marți, 20 ianuarie 2026.