Lege unică pentru protejarea drepturilor de autor în UE

Data: 16 Ianuarie 2010

Comisia Europeană va analiza redactarea unui proiect de lege referitor la înfiinţarea unui sistem paneuropean de protejare a drepturilor de autor, mai ieftin şi mai eficient, transmite Reuters.

Michel Barnier, nominalizat pentru postul de comisar al Pieţei interne, a declarat, miercuri, la audierile din Parlamentul European, că sunt necesare şi sancţiuni mai eficiente în vederea combaterii contrafacerilor. „Actualul sistem de înregistrare a patentelor este costisitor şi complicat. Vreau să ajungem la un acord, prin mobilizarea tehnologiilor disponibile, analiza unui posibil proiect de lege în domeniul lingvistic, precum şi prin progrese în domeniul jurisdicţiei“, a arătat Barnier. Autorităţile europene au, de mai multe decenii, obiectivul unui sistem unic de înregistrare şi protejare a patentelor, dar au existat dezacorduri referitoare la limbile şi structura juridică care să fie folosite. Un astfel de acord nu va mai permite companiilor să îşi apere patentele în justiţia mai multor ţări membre, proces costisitor care împiedică firmele mai mici să dezvolte noi produse. Una dintre soluţiile propuse în vederea reducerii costurilor este folosirea sistemului de traducere automatizată a anumitor documente privind patentele.