Legea care dă mamelor 85% din salariu a fost promulgată
Preşedintele Traian Băsescu a promulgat legea care prevede acordarea unei indemnizaţii de creştere a copilului de 85% din media veniturilor din ultimele 12 luni, dar nu mai puţin de 600 de lei, cât este în prezent nivelul indemnizaţiei. Potrivit unuia dintre iniţiatori legii, deputatul independent Lavinia Şandru, proiectul propune o soluţie la problema demografică şi rezolvă, în acelaşi timp, o problemă de discriminare. „În prezent, legea în vigoare oferă tuturor tinerelor mame o indemnizaţie de 600 de lei, indiferent de contribuţia lor la bugetul de asigurări sociale. Noi propunem o indemnizaţie de 85% din media veniturilor realizate pe ultimele 12 luni, dar nu mai puţin de 600 de lei, atât cât este indemnizaţia în acest moment. Cuantumul minim al acestei indemnizaţii poate să fie modificat printr-o hotărâre de guvern, în funcţie de evoluţia indicatorilor economici“, a spus Şandru. Deputatul a arătat că a supune la un tratament identic persoane care se află în situaţii diferite înseamnă a le discrimina. „Toate mamele care câştigă peste opt milioane de lei pe lună sunt discriminate, conform dispoziţiilor legii în vigoare“, a subliniat Lavinia Şandru. Propunerea a fost susţinută şi de reprezentanţii celorlalte grupuri parlamentare, inclusiv de grupul minorităţilor naţionale. La propunerea preşedintelui Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu, s-a decis ca legea să fie aplicabilă începând cu 1 ianuarie 2009.