Liceele se vor finanţa din fonduri structurale
Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a spus că ar fi dispusă să îşi dea demisia dacă aceasta ar aduce mai multe fonduri Educaţiei, adăugând că, în acest moment, crede că cel mai bine ar fi să rămână şi să se lupte pentru sistem. „Atunci când mi s-a propus să devin ministru al Educaţiei am făcut-o pentru că m-am gândit că din experienţa acumulată aş putea să ajut sistemul să începem reforma şi să rezolvăm problemele acestuia. Din păcate, PIB a scăzut dramatic şi acum trebuie să găsim cele mai bune soluţii pentru atragerea de fonduri. Cred că speranţa noastră rămâne în fondurile structurale şi aceasta ar însemna ca fiecare liceu să poată să aplice la programe pentru astfel de fonduri şi chiar dacă e mai complicat, cred că în trei luni, s-ar putea întâmpla aşa ceva“, a declarat Andronescu, conform Mediafax.
Ministrul a precizat că, după modelul învăţământului superior, ar trebui rezolvată problema şi la nivelul celui preuniversitar. „Trebuie să găsim soluţii alternative care să asigure venituri complementare pentru salarii, dar şi pentru alte probleme, cum ar fi cele privind infrastructura“, a mai spus Andronescu. Ministrul Educaţiei doreşte ca cel puţin fiecare liceu să poată să fie titular de fonduri structurale, iar în acest sens, Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării va consolida echipa de proiecte. În opinia ministrului Educaţiei, atragerea de fonduri ar putea fi fezabilă în trei luni de zile. „Sunt foarte multe de făcut în sistem: refacerea curriculumului, formarea continuă a profesorilor, evaluarea. De la 6% din PIB acum avem aproape 5%, în condiţiile în care PIB a scăzut îngrijorător de mult. Problema României este cum să facă să relanseze economia. Dacă există cineva care acum are soluţii mai bune decât mine, atunci l-aş invita să le spună, dar cu un PIB care a scăzut dramatic, revin, singura soluţie este să găsim măsurile alternative, complementare pentru a rezolva problemele“, a conchis Ecaterina Andronescu.