Lipsă acută de medici hematologi la nivel naţional

Data: 22 Aprilie 2014

Preşedintele Colegiului Medicilor din România (CMR), prof. univ. dr. Vasile Astărăstoae, a atras atenţia asupra situaţiei delicate cu care se confruntă o ramură importantă a medicinei româneşti, Hematologia, specialitate care suferă de un deficit cronic de medici. Potrivit statisticilor CMR, la 1 noiembrie 2013 erau înregistraţi 172 de medici hematologi în toată ţara, dintre care 85 numai în Bucureşti, iar în 17 judeţe nu figura nici un medic cu această specialitate. “În 17 judeţe nu este nici un hematolog, iar în 14 judeţe, doar unul singur. Avem o problemă legată de migraţia medicilor. În urmă cu doi ani aveam înscrişi 260 de medici hematologi. Ne pleacă medicii pentru că ei vor respect, iar societatea le oferă dispreţ”, a declarat pentru Agerpres prof. Astărăstoae.
Acesta a subliniat că la nivel european ar trebui pus accentul pe programe preventive şi pe un tratament adecvat, care ar însemna economii semnificative pe viitor. (Otilia Bălinişteanu)