Lituania, alături de Italia în problema crucifixelor

Data: 03 Feb 2010

Lituania sprijină Italia în demersul ei de acceptare, la nivel european, a crucifixelor în sălile de clasă, anunţă delfi.it. Comitetul pentru relaţii externe al parlamentului de la Vilnius a decis să se implice în această dispută şi să susţină acest lucru la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Implicarea Lituaniei a venit în urma unei adrese oficiale a ministrului de Externe italian. Omologul său de la Vilnius, Vygaudas Usackas, a spus că „uzul public al crucifixelor reflectă o tradiţie creştină a Europei şi nu trebuie să fie considerat o restricţie a libertăţii religioase“. Membri ai guvernului lituanian au spus că decizia Curţii Europene ar putea duce la interzicerea crucilor în zonele rurale şi urbane şi că Dealul Crucii, un loc important de pelerinaj în Lituania şi o atracţie turistică, vizitat şi de Papa Ioan Paul al II-lea în 1993, ar putea fi declarat „inacceptabil“. În noiembrie 2009, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a hotărât obligativitatea scoaterii crucifixelor din sălile de clasă din Italia, deoarece ar putea jena pe non-credincioşi sau pe elevii de alte credinţe, anulându-se şi dreptul părinţilor de a-şi educa copiii potrivit confesiunii lor. Italia a făcut apel la decizie şi a solicitat sprijin european. Până acum, Polonia, Slovacia şi Lituania sunt alături de oficialii de la Roma în această problemă.