Liturghie arhierească în parohia mehedinţeană Valea Bună

Data: 27 August 2014

Consiliul parohial şi locuitorii satului Valea Bună din Mehedinţi organizează duminică, 31 august, un eveniment cultural-religios pentru a evoca împlinirea a 500 de ani de atestare documentară a localităţii. Astfel, începând cu ora 9:00, pe un podium special amenajat lângă biserica cu hramul „Sfinţii Voievozi“, va fi săvârşită Sfânta Liturghie de către Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei. Se vor înălţa rugăciuni pentru vrednicii înaintaşi, atât slujitori ai Sfântului Altar, cât şi locuitori ai satului. După Sfânta Liturghie va avea loc o dublă lansare de carte: directorul Arhivelor Naţionale, Tudor Răţoi: „Valea Bună, file de monografie“ şi scriitorul Alexandru Drăghici: „Valea Bună, versuri“.

Satul Valea Bună este aşezat la aproximativ 6 km de oraşul Strehaia, face parte din comuna Voloiac şi este despărţit de aceasta de dealul ce-i poartă numele. Biserica se află pe acest deal, în partea de sud a satului. În curtea bisericii îşi dorm somnul de veci mai mulţi preoţi slujitori ai acestei biserici: Mihai Ionescu Miloteanu, Gheorghe Miloteanu. Printre slujitori mai amintim: preotul Enache Dumitru, Daescu Dumitru şi cântăreţul Constantin Popescu. Cimitirul, în folosinţă, se află la sud de biserică, la aproximativ 20 m şi formează un corp aparte. (Pr. Viorel Vlăducu)