Liturghie arhierească la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava
În prima duminică după Pogorârea Sfântului Duh, când au fost pomeniți toți sfinții, știuți și neștiuți, din toate timpurile și din toate locurile, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, a săvârșit Sfânta Liturghie la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou”, Catedrala Arhiepiscopală din Suceava.
La eveniment au fost prezenți numeroși credincioși, veniți să se bucure de binecuvântarea arhierească și să înalțe rugăciuni la racla cu moaștele Sfântului Ioan cel Nou, grabnic ajutător și făcător de minuni, așezată în aceste ultime zile ale lui Cireșar într-un baldachin, la umbra teilor din incinta așezământului monahal.
Răspunsurile liturgice au fost date de membri ai Corului mixt al Catedralei Arhiepiscopale, îmbrăcați în port popular, sub coordonarea doamnei prof. Camelia Cocriș.
În cuvântul de învățătură, rostit la finalul slujbei de către pr. Mihail Iustin Argatu de la Parohia Iacobeni, Protopopiatul Câmpulung Moldovenesc, a fost evidențiată importanța primirii de către fiecare om a Duhului Sfânt, căci sfințenia nu este altceva decât rodul conlucrării cu Împăratul ceresc trimis în lume de la Tatăl de către Fiul, pentru a fi Mângâietor și Duh al Adevărului.
La finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic i-a mulțumit părintelui oaspete pentru predica bine documentată, punctată cu numeroase trimiteri istorice și dogmatice, vădind buna pregătire teologică.
În continuare, Părintele Arhiepiscop a amintit faptul că exegeza textului biblic, intitulată „Mărturisirea lui Hristos - garanția mântuirii” și pregătită pentru această duminică, poate fi lecturată pe site-ul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, concluzionând: „Sfinții nu sunt personaje de legendă, ci au fost oameni obișnuiți, care au avut și bucurii, și necazuri în viața lor”.
Chiriarhul eparhiei a citit apoi rugăciuni de dezlegare, pentru sănătatea sufletului și a trupului, dar și pentru vindecarea depresiei, boală din păcate tot mai prezentă în societatea actuală.
A încheiat cu o rugăciune alcătuită de Înaltpreasfinția Sa, pentru toți cei care în această perioadă susțin diferite examene, pentru ca Bunul Învățător să le lumineze mintea cu lumina sfințitoare a Duhului Sfânt și să le sporească stăruința și dorința de cunoaștere, astfel încât talanții încredințați lor să fie „însutit roditori și înmulțiți cu dragoste, discernământ și dreaptă socoteală”.