Marți, 25 august, în sala de ședințe a noului sediu administrativ al Episcopiei Tulcii, s‑a reunit în ședință de lucru Permanența Consiliului eparhial. Ședința a început cu un moment de rugăciune
Școala de vară de la Parohia „Sfinții Voievozi” din Urlați, la final
Parohia „Sfinții Voievozi” din Urlați, judeţul Prahova, a organizat, pe parcursul mai multor săptămâni din această vară, a șasea ediție a școlii de vară parohiale. Copiii din comunitate au participat la numeroase activități educative, creative, sportive și duhovnicești, prin care au avut ocazia să învețe lucruri folositoare în viață, să își descopere abilitățile, să lege prietenii și să se bucurie de jocul copilăriei într‑un cadru apropiat de Biserică.
Momentul de încheiere s‑a desfășurat în mijlocul naturii, unde copiii au avut prilejul să se joace, să danseze, să participe la activități pregătite de animatori și să se bucure în jurul unui foc de tabără, într‑o atmosferă de comuniune și prietenie.
Părintele paroh Petroni Tănase a mulțumit, cu acest prilej, tuturor celor implicați: „În spatele tuturor acestor momente se află oameni cărora le datorăm mulțumiri. Le mulțumim din suflet tuturor cadrelor didactice, voluntarilor și tuturor celor care s‑au implicat în această ediție, pentru timpul oferit, pentru răbdare, pentru idei, pentru energia și dragostea cu care au fost alături de copii. Fiecare activitate, fiecare zâmbet și fiecare clipă frumoasă poartă și amprenta muncii lor. Un gând de recunoștință se îndreaptă către toți sponsorii, binefăcătorii și oamenii care ne‑au sprijinit. Prin generozitatea lor, au contribuit la construirea unor amintiri frumoase pentru copii și au făcut posibil ca această experiență să fie una deosebită. Le mulțumim, de asemenea, copiilor pentru entuziasmul lor, pentru curajul de a participa, pentru zâmbete și pentru energia pe care ne‑au oferit‑o în fiecare zi. Ei sunt motivul pentru care această școală de vară există și pentru care merită să meargă mai departe. Nu în ultimul rând, le mulțumim părinților pentru încrederea acordată, pentru că ne‑au încredințat copiii lor și pentru că au fost alături de noi pe parcursul acestei ediții. Privind astăzi chipurile copiilor și bucuria lor, putem spune că Școala de Vară 2026 și‑a atins scopul”.
La final, participanții au fost răsplătiți pentru participarea și implicarea lor în cadrul unui moment festiv de premiere.



.jpg)
