Liturghie arhierească la mănăstirea din Cipăieni, Mureş
Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a săvârşit Sfânta Liturghie și a rostit cuvântul de învățătură la Mănăstirea „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” de la Cipăieni, judeţul Mureş, în Duminica a 7-a după Rusalii, 8 august.
În cadrul Sfintei Liturghii, ierarhul a oficiat slujba tunderii în monahism pentru două surori, maicile Ioana și Irina, vieţuitoare ale acestui aşezământ monahal, care s-au pregătit pentru primirea îngerescului chip al viețuirii monahale timp de peste două decenii, sub povățuirea vrednicului de pomenire arhimandrit Ioan Iovan, iar mai apoi sub oblăduirea părintelui Ilie Ovidiu Văcar, duhovnicul mănăstirii. Vatra monahală de la Cipăieni se află sub oblăduirea maicii starețe Varvara Habic.
Biserica Mănăstirii „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” de la Cipăieni, comuna Sânger, a fost edificată începând cu anul 1996. În anul 2017 au fost începute lucrările de pictură în tehnica fresco a interiorului lăcașului.