Liturghie arhierească la Mănăstirea „Nașterea Maicii Domnului” de la Recea

Un articol de: Oana Rusu - 09 Septembrie 2022

Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a săvârşit Sfânta Liturghie la Mănăstirea „Nașterea Maicii Domnului”, Recea, judeţul Mureş, cu ocazia hramului.

În ajunul sărbătorii, ierarhul a săvârșit slujba Vecerniei mari cu Litie, în Altarul de vară al mănăstirii, iar la final a rostit o meditație duhovnicească. De asemenea, în ziua praznicului, conform Arhiepiscopiei Alba Iuliei, ierarhul a rostit cuvântul de învățătură în prezența a numeroși credincioși pelerini: „Maica Domnului este pentru toți ocrotitoare, ajutătoare și apărătoare. Să ne gândim la fericirea ei în slava cerească, unde nu-i uită pe nici unul dintre fiii ei pământești. Să ne gândim la regalitatea ei maternă, o regalitate spirituală pe care și-o exercită pentru fiecare om de pe pământ. Aceasta este eficace numai în măsura în care este acceptată în mod vital. De aceea îi zicem în Acatist: «Bucură-te, că pe măsura credinței împarți tămăduiri». Ea, Preacurata Fecioară, este harul lui Dumnezeu cu chip de femeie, fiindcă este Maica Dumnezeului nostru”.