Liturghie arhierească şi sfinţire de troiţă în parohia Gepiş, din Episcopia Oradiei

Un articol de: Ziarul Lumina - 08 Octombrie 2010

În Duminica a douăzecea după Rusalii, 10 octombrie, Preasfinţitul Sofronie, Episcopul Oradiei, se va afla în vizită pastorală în mijlocul preoţilor şi credincioşilor din cadrul Protopopiatului Tinca.

Cu acest prilej, Preasfinţia Sa va săvârşi Sfânta Liturghie arhierească, în sobor de preoţi şi diaconi, în biserica cu hramul "Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil" din parohia Gepiş şi va sfinţi noua troiţă sculptată în lemn, ridicată în faţa sfântului lăcaş. În cadrul slujbei, părintele diacon Alin Sonea, cadru didactic la Liceul Teologic Ortodox "Episcop Roman Ciorogariu" din Oradea, va fi hirotonit întru preot, pe seama Catedralei Episcopale "Învierea Domnului" din Oradea. De asemenea, părintele paroh Gheorghe Daniel Dindelegan va fi hirotesit întru iconom-stavrofor, pentru întreaga lucrare pastoral-misionară şi administrativ-gospodărească desfăşurată în parohie. Biserica din Gepiş a fost construită în anul 1928, iar în perioada 2000-2010, prin purtarea de grijă a părintelui paroh, ajutat îndeaproape de membrii Consiliului şi Comitetului parohial, dar mai ales prin dărnicia şi jertfelnicia bunilor credincioşi, s-au efectuat numeroase lucrări de reparare şi renovare a bisericii şi casei parohială, urmând ca în perioada următoare sfântul lăcaş să fie împodobit în interior cu o nouă pictură.