Liturghie arhierească şi Taina Sfântului Botez la Oslo, Norvegia

Data: 03 Martie 2014

Preasfinţitul Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, a săvârşit duminică, 2 martie, Sfânta Liturghie în parohia românească din Oslo, fiind înconjurat de părintele paroh Marius Alin Ţeican şi de diaconul Sorin Sîplăcan. Alături de credincioşi, a fost prezent la slujbă Excelenţa Sa domnul Daniel Ioniţă, ambasadorul României în Regatul Norvegiei.

În cuvântul de învăţătură, Preasfinţitul Macarie s-a referit la importanţa postului în viaţa duhovnicească, îndemnându-i pe credincioşi să înceapă buna nevoinţă în urcuşul spre Înviere, să-şi spovedească păcatele şi să se cuminece cu Sfintele Taine. Postul nu este un scop în sine, a mai spus ierarhul, ci este un mijloc spre unirea noastră cu Hristos. La finalul Liturghiei, Preasfinţitul Macarie a săvârşit Taina Sfântului Botez pentru pruncul David, primul copil în familia unor tineri râvnitori din parohia românească din Oslo. (G.C.P.)