Liturghie la Catedrala Episcopală din Baia Mare
La prăznuirea Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, în Duminica a 24-a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, a săvârșit Sfânta Liturghie pe esplanada Catedralei Episcopale „Sfânta Treime” din municipiul Baia Mare. Răspunsurile liturgice au fost date de către Corala „Doxologia” a Catedralei Episcopale, dirijată de prof. Cosmin Lauran. La momentul chinonicului, Ioana Botiș a interpretat o cântare tradițională.
Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul a vorbit despre atitudinea femeii bolnave de doisprezece ani: „În calea Mântuitorului care mergea spre casa lui Iair, femeia cu scurgere de sânge, care s-a atins de Dumnezeu cu foarte multă credință, s-a tămăduit chiar în clipa respectivă, datorită credinței și rugăciunii ei”.
La final, ierarhul a transmis credincioșilor prezenți în curtea catedralei mesajul de binecuvântare al Preasfințitului Părinte Episcop Iustin şi a făcut urări celor care poartă numele Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, cu prilejul onomasticii.