Liturghii arhiereşti în Capitală
În Duminica a doua din Postul Sfintelor Paşti, a Sfântului Ierarh Grigorie Palama, Preasfinţitul Părinte Ieronim Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, a săvârşit Sfânta Liturghie la Catedrala Patriarhală. Tot duminică, Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, a oficiat Sfânta Liturghie la Mănăstirea Radu Vodă din Bucureşti.
La Catedrala Patriarhală, într-o atmosferă de pace spirituală, credincioşii prezenţi la Sfânta Liturghie au înălţat, în Duminica a doua din Postul Mare, smerite rugăciuni către Dumnezeu şi s-au bucurat de răspunsurile liturgice care au fost oferite de Corul „Symbol” al Patriarhiei Române. Sfânta Liturghie a fost săvârşită de PS Părinte Ieronim Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de slujitori. „Patru oameni purtau pe umeri un om paralizat, care avea ca singură speranţă întâlnirea cu Dumnezeu, întâlnirea cu Iisus Hristos. Este un lucru impresionant pentru oricine. A fost un lucru impresionant şi pentru Mântuitorul Hristos să vadă atâta stăruinţă şi credinţă. Credinţa sare toate obstacolele, depăşeşte toate pericolele ce stau în calea întâlnirii noastre cu Dumnezeu”, a spus ierarhul în cuvântul de învăţătură. De asemenea, Preasfinţia Sa a prezentat şi aspecte din viaţa Sfântului Ierarh Grigorie Palama. „A fost un mare gânditor, un mare cugetător şi cercetător al Sfintelor Scripturi şi al Sfinţilor Părinţi. Totodată, a fost un mare tâlcuitor şi un mare teolog, ce ne-a lăsat opere cu adevărat cereşti şi nemuritoare, pornind tocmai de la lucrarea harului dumnezeiesc în lume şi de la arătarea luminii Celui Nevăzut”, a evidenţiat PS Părinte Ieronim Sinaitul.
Hirotonie la Mănăstirea Radu Vodă
La Mănăstirea Radu Vodă din Capitală, Sfânta Liturghie a fost săvârşită duminică de PS Părinte Timotei Prahoveanul. În cuvântul de învăţătură, ierarhul le-a vorbit credincioşilor despre „teologul luminii necreate”, Sfântul Ierarh Grigorie Palama. „Acest sfânt, cinstit în mod deosebit de marii teologi ai Bisericii, de marii rugători şi asceţi, de cei care au căutat să-şi liniştească pornirile lor şi să se apropie de Dumnezeu, a trăit în cea mai mare parte a vieţii lui într-o aspră nevoinţă (...). El a căutat în viaţa sa lucrurile care-l pot apropia pe om de Dumnezeu. O rugăciune profundă, aşa cum a fost viaţa unor călugări cu adevărat sfinţi, l-a făcut pe Sfântul Grigorie, ajuns în ultimii ani ai vieţii arhiepiscop al Tesalonicului, să trăiască bucurii negrăite, asemeni apostolilor care au fost cu Domnul pe Muntele Tabor. A învăţat că această lumină necreată, această lumină taborică nu era o lumină trecătoare, ci ea izvorăşte din Dumnezeu”, a spus Preasfinţia Sa. În continuare, ierarhul a vorbit despre minunea săvârşită de Mântuitorul Iisus Hristos, a vindecării slăbănogului din Capernaum, precum şi despre marele dar oferit de Domnul Iisus apostolilor şi urmaşilor acestora, şi anume puterea de a ierta păcatele. „Iertarea pe care Mântuitorul Iisus Hristos a oferit-o slăbănogului din Evanghelia de astăzi ne-o oferă şi nouă (...). Atunci când venim la biserică, când venim să ne întâlnim cu Domnul, ca şi slăbănogul, noi avem posibilitatea să auzim aceleaşi cuvinte: Iertate îţi sunt păcatele!”, a evidenţiat Preasfinţia Sa. În cadrul Sfintei Liturghii, ierarhul l-a hirotonit întru preot pe diaconul Florin Zahiu, pe seama Parohiei Conduratu, Protoieria Urlați, județul Prahova.