Locuinţe cu preţ redus la Târgul Imobiliar Project Expo
Târgul Imobiliar Project Expo: "Low Cost", organizat în perioada 16-18 iulie, în Capitală, aduce ofertele cu cel mai mic preţ din piaţă, cuprinse în peste 20 de ansambluri rezidenţiale din Bucureşti, se arată într-un comunicat al organizatorilor de la Project Events şi Zero Points Consulting.
Cel mai mic preţ din Târg este cel pentru o garsonieră de 30 de metri pătraţi, construită în vilă, cu loc de parcare propriu, promovată la 25.000 de euro, de agenţia imobiliară a zonei de sud, Premier Service. Tot Premier Service recomandă un apartament cu două camere, la cheie, complet finisat, în Popeşti Leordeni, cu o suprafaţă de 55 de metri pătraţi şi locul de parcare aferent locuinţei, la un preţ de 47.000 de euro. Reducerile cu care cei de la Premier vin la Project Expo: "Low Cost" ajung până la 12.000 de euro.