Locuinţele din perioada 1950-1989 sunt cele mai vândute

Data: 29 Aprilie 2009

Apartamentele construite în perioada 1950-1989 au fost cele mai tranzacţionate locuinţe, în Bucureşti, în primele trei luni ale anului, în condiţiile în care proprietarii acestora au redus preţurile cu 40-50% faţă de februarie-martie 2008.

„În primele trei luni ale lui 2009, cel mai dinamic segment din piaţa imobiliară bucureşteană a fost cel al apartamentelor din blocurile vechi, construite în perioada 1950-1989. Lipsa cererii, generată de situaţia financiară şi de accesul deosebit de greu al populaţiei la creditare, au determinat proprietarii de astfel de apartamente să acorde reduceri de până la 40-50% faţă de perioada februarie-martie 2008, când, de altfel, s-a înregistrat maximul istoric de preţ plătit pe metrul pătrat util“, se arată într-un comunicat al unei firme de consultanţă imobiliară. Spre exemplu, în cartierele Militari şi Drumul Taberei, preţurile pe metrul pătrat (mp) util au coborât la 1.000 euro/mp pentru apartamentele cu trei şi patru camere şi 1.100-1.200 euro/mp pentru cele cu două camere, respectiv pentru garsoniere. Acestea din urmă rămân cele mai solicitate, motiv pentru care există o uşoară diferenţă de preţ.